Dincolo de prag - doua scene de pe patul de moarte si dupa trecerea dincolo

Pe vremea când scria, prin dicteu divin, cartea „Scene de pe patul de moarte”, Jakob Lorber a primit un mesaj adiţional, menit să faciliteze înţelegerea aspectelor prezentate şi care poate servi drept introducere. Mesajul avea şi scopul de a răspunde criticilor potrivit cărora anumite scene şi fraze ar fi incompatibile cu inspiraţia divină a acestor dictări, fără să ţină seama că în lumea de dincolo, înainte de a se uni cu spiritul său, sufletul nu poate gândi, vorbi sau acţiona altfel. Iată cum suna acest avertisment: …”Anumite scene sunt prezentate, deopotrivă pictural şi verbal, exact aşa cum se petrec ele în lumea spiritelor, pentru a dovedi astfel cititorului că după ce îşi părăseşte învelişul fizic, omul rămâne exact la fel cum era în lumea fizică, păstrându-şi înfăţişarea exterioară, felul de a vorbi, opiniile, comportamentul, înclinaţiile şi pasiunile. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte acţiunile care derivă din aceste trăsături de personalitate. Acestea vor rămâne neschimbate până când sufletul va cunoaşte renaşterea spirituală plenară. De aceea, această stare de tranziţie este cunoscută sub numele de „spiritualitate naturală (materială)”, spre deosebire de cea care corespunde renaşterii plenare a spiritului, care este numită „spiritualitate pură”. Cât despre mediul în care ajunge sufletul, acesta este întotdeauna o reflectare a naturii sale interioare”…

Sper ca acest avertisment să le fie de folos cititorilor acestor scene din lumea de dincolo, precum şi a marilor lucrări referitoare la lumea de apoi, care, din cauza volumului lor, apar ca lucrări separate.

Scena 1 - Un om faimos (28 iulie 1847)

Ne aflăm lângă patul de boală al unui om foarte celebru, cunoscut de întreaga lume, cu câteva ore înainte de trecerea sa în eternitate. Vom analiza comportamentul său în această lume şi intrarea sa în lumea de dincolo, precum şi felul în care cele două lumi se întrepătrund şi devin una, astfel încât să înţelegeţi cât mai clar felul în care se aplică regula descrisă mai sus.

Cât timp a trăit în această lume, faptele acestui om au fost de o asemenea natură şi au creat atâtea rezonanţe încât ecoul lor a străbătut întregul pământ ca un meteor, atrăgând ochii tuturor asupra lui, astfel încât oameni din toate colţurile lumii au auzit de el, iar presa a scris atâtea pagini despre viaţa lui încât s-ar fi putut acoperi cu ele suprafaţa întregii Europe. Şi iată, acest mare om, acest filantrop, acest pseudo-luptător plin de ardoare pentru interesele politice şi religioase ale naţiunii lui, zace acum pe patul de boală, plin de disperare şi de teamă, căci ştie că i se apropie ceasul şi că nu mai are nici o speranţă de scăpare.

Fiind în sinea sa un ateu, el se află într-o stare de confuzie dureroasă, într-un fel de amorţeală mentală, în care se gândeşte la dispariţia rămăşiţelor sale pământeşti. Înfiorat, prin minte îi trece gândul că s-ar putea trezi în mormânt, suportând durerile îngrozitoare ale intrării în putrefacţie, aşa că cere să fie îmbălsămat, dar nu înainte ca inima şi intestinele sale să fie separate de trup şi îngropate într-un loc suficient de frecventat de marele public, pentru ca nu cumva să zacă în uitare.

În această stare de teroare, el îşi aminteşte de ameninţările dureroase ale bisericii catolice, de aruncarea în iad, de care s-a amuzat public întreaga viaţă, pentru când era convins că va trăi o sută de ani. la fel ca nişte furii, aceste gânduri teribile revin mereu şi îi chinuiesc inima, căci omul nostru ştie perfect că a comis mari păcate. De aceea, el nu primeşte nici comuniunea, nici împărtăşania, iar zgomotul clopotelor bisericii sau al slujbei nu sunt prezente ca să-i liniştească inima. În faţa ochilor îngroziţi ai sufletului flăcările îngrozitoare ale iadului încep deja să ardă.

Vigoarea şi siguranţa lui de altădată dispar, la fel ca şi filosofia sa, de care era atât de mândru, iar sufletul lui rănit se scufundă deja în bezna morţii. Ameninţat de temeri din toate direcţiile, sărmanul suflet caută cu disperare o ultimă scânteie în inima sa, cândva atât de plină de curaj (pe când se afla în lumea exterioară). Nu întâlneşte însă decât un mare gol, şi în loc de consolare, se trezeşte în faţa distrugerii eterne şi a durerii îngrozitoare a iadului.

Aşa se văd lucrurile din perspectiva voastră lumească. Să privim însă şi din cealaltă perspectivă, cea a lumii de apoi. Iată, la marginea patului bolnavului stau trei îngeri, cu feţele acoperite, şi îl privesc.

Îngerul A. îi spune lui B.: „Frate, cred că s-a terminat cu el. Din acest mărăcine nu au cum să mai apară struguri. Uite cum se chinuieşte sufletul lui, fără să găsească nici o cale de ieşire, şi cât de palid este sărmanul spirit din interiorul său! De aceea, bagă-ţi mâna în intestinele sale deja rigide şi scoate afară nefericitul suflet din noaptea în care se află, în timp ce eu voi sufla asupra lui în numele Domnului şi îl voi trezi faţă de această lume. Iar tu, frate C., condu-l apoi pe cărările Domnului până la destinaţia la care trebuie să ajungă, în conformitate cu gradul lui de libertate şi de iubire. Aşa să fie!”

Îngerul B. îşi introduce mâna în intestinele omului şi spune: „În numele Domnului, trezeşte-te şi fii liber, frate, atât cât îţi permite iubirea pe care o ai. Aşa să fie!”

În lumea voastră, trupul mort se întoarce în ţărână, dar în lumea cealaltă sufletul orb se naşte la viaţă!

Acum, îngerul se îndreaptă către el şi îi spune: „Frate, de ce eşti orb?” Iar cel de-abia trezit îi răspunde: „Într-adevăr, sunt orb. Dacă îţi stă în puteri, fă-mă să văd din nou, ca să înţeleg ce s-a întâmplat cu mine, căci dintr-o dată toate durerile m-au părăsit!”

Îngerul A. suflă peste ochii celui trezit, care îi deschide şi priveşte în jur cu uimire. Dintre cei trei, el nu îl vede decât pe C., pe care îl întreabă: „Cine eşti tu? Şi unde mă aflu? Ce s-a întâmplat cu mine?”
Îngerul îi răspunde: „Eu sunt un mesager al lui Dumnezeu, al Domnului Iisus Christos, şi am misiunea să te conduc pe cărările Domnului, dacă doreşti acest lucru. În lumea materială, trupul tău a murit, şi te-ai trezit acum în lumea spiritelor.

Ţi se deschid acum în faţă două căi: una conduce către Domnul, către cer, iar cealaltă către iad. Nu depinde decât de tine pe care doreşti să o apuci. În această lume eşti complet liber şi poţi face orice doreşti. Dacă te vei lăsa ghidat de mine, îţi va merge bine. Dacă preferi însă să fii propriul tău stăpân, nimeni nu te va împiedica. Trebuie să ştii însă un lucru, că aici nu există decât un singur Dumnezeu, un singur Domn şi un singur Judecător, care este Iisus, Cel pe care oamenii l-au crucificat pe pământ! Acceptă-L pe El, şi vei cunoaşte lumina şi viaţa cea mai înaltă. Tot restul nu sunt decât iluzii născute din propria ta fantezie, în care trăieşti încă, în timp ce asculţi aceste cuvinte ale mele”.

Cel nou trezit spune: „Aceasta este o doctrină nouă, care se opune doctrinei Romei, fiind deci o erezie! Cât despre tine, care încerci să mă convingi de asemenea prostii în acest loc îndepărtat, îmi pari mai degrabă un emisar al iadului, decât unul al cerului. De aceea, te invit să mă laşi în pace şi să nu mă mai tentezi cu ereziile tale!”

Îngerul C. îi răspunde: „Foarte bine, în numele Domnului Iisus, libertatea pe care o preferi mă eliberează de grija pe care trebuia să ţi-o port. Îţi doresc să ajungi singur la lumină. Aşa să fie!”

După care, îngerul C. dispare, iar cel nou trezit intră în sfera natural-materială care corespunde nivelului său de conştiinţă, regăsindu-se printre o sumedenie de cunoştinţe şi uitând aproape complet ceea ce s-a întâmplat cu el. El continuă să trăiască în lume la fel ca mai înainte, să procedeze exact la fel, fără să se preocupe de cer sau de iad, şi încă şi mai puţin de Mine, Domnul vostru, al tuturor. Aceste trei aspecte, singurele care contează, i se par în continuare ridicole, un fel de vis, şi oricine i-ar reaminti de ele ar fi invitat să plece de lângă el.

Din acest prim exemplu v-aţi putut da seama în ce fel de ape se scaldă foarte mulţi dintre „marii voştri oameni”. Exemplele care vor urma vor elucida şi mai bine chestiunea.

Scena 3 - Un om bogat (3 august 1847)

Ne aflăm din nou la căpătâiul unui bolnav, de data aceasta un om foarte bogat, dar care şi-a acumulat cinstit averea, şi-a crescut copiii, educându-i corect, şi nu a ezitat toată viaţa să le dăruiască săracilor, ce-i drept inclusiv prostituatelor sărace, dar tinere, care nu se feresc să se dăruiască trupeşte pentru un ducat. În schimb, a preţuit Sfânta Scriptură, citind-o de multe ori, ferm convins că Iisus era în realitate Iehova. A înţeles acest lucru citind cărţile lui Swedenborg, pe care le-a citit integral, cu excepţia câtorva lucrări neînsemnate.

Această cunoaştere din cărţi l-a făcut de-a lungul vieţii să se enerveze ori de câte ori auzea pe cineva vorbind cu indiferenţă sau cu dispreţ despre Iisus. Dacă întâlnea asemenea „Anticrişti”, cum le spunea el, aceştia se puteau aştepta la consecinţe dintre cele mai neplăcute din partea lui, inclusiv la atacuri fizice. Pe scurt, omul nostru era un model perfect de creştin pur.

El s-a îmbolnăvit la o vârstă destul de înaintată, după un mare banchet la care a mâncat prea mult, dar mai ales pentru că după masa cea îmbelşugată, stropită cu vinuri abundente, care i-au aprins sângele, s-a dedat unor jocuri voluptoase cu o tânără prostituată.

Ajuns acasă, el s-a simţit uşor ameţit, dar a fost convins că era vorba doar de o uşoară stare de beţie. Când a încercat însă să se bage în pat, picioarele l-au lăsat; omul a căzut şi a suferit ceea ce voi aţi numi o moarte fulgerătoare.

Este inutil să menţionăm că membrii familiei sale, alarmaţi, au încercat tot ce le-a stat în puteri pentru a-l resuscita, dar în zadar, căci cei ridicaţi de spiritele angelice nu se mai pot trezi în această lume fizică.

Aşadar, nu putem vorbi prea mult despre agonia fizică a acestui om şi vom trece direct la lumea spiritelor, pentru a vedea cum se va integra el în ea, ce va face şi încotro o va apuca.

Mai întâi de toate trebuie să ştiţi că cei care mor ca urmare a unui atac de cord nu sunt conştienţi de faptul că au murit. Ei nu simt nici o schimbare, nici în casa lor, care rămâne exact aşa cum o ştiau pe pământ, nici în ceea ce priveşte starea lor de bunăstare fizică, exceptând faptul că se simt mult mai sănătoşi decât pe vremea când trăiau pe pământ. În plus, nu văd îngerii, deşi aceştia sunt foarte aproape de ei, şi în general nu văd nimic din lumea spirituală, cu toate că sunt perfect integraţi în ea. Pe scurt, ei continuă să se creadă în lumea fizică. Continuă să mănânce şi să bea, trăiesc în locul în care au trăit dintotdeauna, în casa lor şi în cercul familiei lor, din care nu lipseşte nici un membru.

Exact aceasta este situaţia omului nostru, aflat deja în lumea spiritelor. El se culcă în pat cu o stare de bună dispoziţie, în dormitorul pe care îl cunoaşte foarte bine, absolut identic cu cel de pe pământ. Se întinde confortabil în pat, aşteptând să adoarmă! Ce îl uimeşte la culme pe omul nostru este că de această dată nu reuşeşte deloc să adoarmă, căci spiritele nu ştiu ce este somnul, deşi au şi ele o stare corespondentă, numită odihnă, care nu are însă nimic de-a face cu somnul pământesc.

Să vedem aşadar ce gândeşte şi cum se comportă amicul nostru în această stare, nouă pentru el. el se întoarce către Lini, soţia sa, şi îi spune: „Hei, Lini, dormi?” Lini se ridică din pat şi îi răspunde: „Ce doreşti, dragă Leopold, s-a întâmplat ceva?” Trebuie să precizăm că rolurile soţiei, copiilor şi celorlalţi membri ai familiei sale sunt jucate de câţiva îngeri „sub acoperire”. Omul: „Nu, nu am nimic, slavă cerului! Dar nu simt nici cea mai mică geană de somn. Dacă eşti bună, adu-mi nişte somnifere, poate o să-mi fie mai bine”.

Lini se ridică şi îi împlineşte dorinţa soţului ei. Dar cu toate somniferele, somnul refuză să apară.

După o vreme, omul spune: „Lini, du-te şi mai adu-mi câteva somnifere, căci tot nu pot să adorm. În loc să mi se facă somn, mă simt din ce în ce mai lucid”.

Lini: „Haide, lasă pastilele; să nu-ţi strici stomacul. Mai bine fă dragoste cu mine, poate după aceea o să ţi se facă somn, dacă tot ţii atât de mult să adormi”.

Uimit la culme, soţul îi răspunde: „Dar, dragă Lini, ştii foarte bine că după ce mă întorc de la aceste festine îmi este destul de greu să fac dragoste. Experienţa te-a învăţat că natura refuză să mai coopereze în asemenea cazuri. De aceea, mai bine dă-mi pastilele acelea”.

Soţia: „Ciudat, dragul meu soţ! Am auzit bârfe care susţin că după asemenea festine, bogatul şi piosul Leopold se duce la o oarecare Cilli şi face dragoste cu ea, astfel încât tinerii să poată lua exemplu de la el. dar dacă mai târziu, credincioasa sa soţie, deşi ceva mai vârstnică decât Cilli, îi aduce aminte că este soţia lui, şi dacă – dintr-un motiv sau altul – Leopold nu îşi găseşte somnul, el găseşte întotdeauna o mie de argumente filosofice, teozofice şi Dumnezeu mai ştie de ce altă natură, pentru a se opune cererilor justificate, şi atât de rare, ale soţiei sale legitime. Ascultă, Leopold, prieten al adevărului, după cum te pretinzi, cum te simţi în sinea ta atunci când îmi spui asemenea minciuni ipocrite şi demne de tot dispreţul, mie, care ţi-am fost cea mai credincioasă dintre soţii? De câte ori nu mi-ai descris în culorile cele mai teribile cumplitul păcat al adulterului! Ce ai de spus în favoarea ta, dacă îţi voi aduce argumente dincolo de orice îndoială care vor demonstra că tu însuţi eşti un adulter?”

Absolut consternat, soţul îi spune: „Lini, draga mea, de unde ştii tu asemenea lucruri despre mine? Cu siguranţă, nu puteam să fac aşa ceva decât la o beţie cruntă, şi chiar dacă am făcut-o, mizez pe răbdarea ta creştină în faţa slăbiciunilor mele omeneşti, cu speranţa că nu te vei folosi de ele pentru a dezonora căminul nostru! Fii rezonabilă, scumpa mea soţie, şi nu mai vorbi despre acest subiect. Eu continui să te iubesc la fel de mult ca şi odinioară. Fii bună cu mine, draga mea Lini, şi îţi promit că nu voi mai face niciodată aşa ceva!”

Lini: „Bine, te cred. Atunci când cineva a trăit toată viaţa aşa, înşelându-şi soţia credincioasă cel puţin o dată la două săptămâni, ba chiar îmbolnăvindu-se din când în când din acest motiv, cred că vine timpul când trebuie uitate asemenea acţiuni, despre care Sfânta Scriptură spune: ‚Iubitorii de târfe şi adulterii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu’! Dar mai bine spune-mi, dragul meu soţ atotcunoscător în ale teozofiei, ce ai face dacă Domnul te-ar chema brusc la El? Cât de fericit ai fi într-un asemenea caz? Sau poate că ai primit o dispensă scrisă din partea Domnului în care Acesta îţi spune că poţi să iubeşti până când vei ajunge să te corectezi singur? Nu vreau să spun nimic cu referire la acea Cilli, dar ce ai de spus în ceea ce priveşte ataşamentul tău, indiscutabil de natură amoroasă, faţă de fiica noastră mai mare, pe care l-ai demonstrat fără putinţă de tăgadă înainte de căsătoria ei, păcătuind astfel cumplit înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor? Ce ar fi spus aceştia dacă ar fi ştiut de ruşinea ta? Şi ce crezi că va spune Dumnezeu?”

Încă şi mai uimit, soţul spune: „O, draga mea, începi să mă chinuieşti cu adevărat! Evident, ai dreptate, şi ar fi o prostie din partea mea să neg ceea ce ai spus. Dar este foarte dureros, şi realmente nu pot să înţeleg de ce deschizi acum aceste răni, tu, care nu ai spus niciodată nimic, încercând parcă cu tot dinadinsul să mă distrugi?

Nu uita că noi, oamenii, suntem foarte slabi din punct de vedere trupesc, deşi avem libertatea de a alege, aşa că poţi să mă ierţi pentru toate slăbiciunile mele! Nu uita că Domnul nu a condamnat adulterul, astfel încât un adulter care se căieşte va găsi cu siguranţă înţelegere în faţa Lui! De aceea, nu mă judeca nici tu, draga mea soţie, căci îmi mărturisesc păcatul în faţa ta şi a fiicei noastre, şi mă căiesc pentru el. fie ca şi Domnul Iisus să mă ierte, aşa cum mă vei ierta tu!”

Aparenta soţie spune: „Bine, fie ca toate greşelile tale să-ţi fie complet iertate pentru totdeauna. Dar ai grijă ca de acum înainte să nu mai abuzezi de aşa-zisele tale slăbiciuni, căci în acest caz nu vei beneficia prea mult de pe urma acestei iertări depline, pe care ţi-o acord acum! De aceea, voi mai rămâne o vreme alături de tine, şi voi vedea… de adormit însă, nu vei mai adormi. Ascultă-Mă: nu te mai afli pe pământ, ci ai ajuns în lumea spiritelor! Iar Eu, pe care M-ai confundat din greşeală cu fosta ta soţie, care nu era nici ea prea demnă în ochii Mei, nu sunt soţia ta. Priveşte-Mă: Eu sunt Domnul şi Dumnezeul tău! Dacă doreşti, poţi rămâne aşa cum eşti, dar dacă doreşti să progresezi, părăseşte acest loc în care ai trăit atâta vreme şi urmează-Mă!”

Omul Mă recunoaşte şi cade la picioarele Mele, fără cuvinte.

Dar Eu îi spun: „Ridică-te, căci iubirea ta este mai mare decât păcatele tale, şi de aceea, totul îţi este iertat! Dacă doreşti să Mă urmezi, nu-ţi poţi lua însă şi căminul, căci eşti încă prea ataşat de cele pământeşti. Dar iată, acolo te aşteaptă îngerii care te vor ghida pe calea cea dreaptă. Iar când casa ta pământească va fi curăţată de dorinţe şi pofte de către ghizii tăi, vei găsi un cămin nou, alături de Mine, pentru totdeauna! Amin!”

După cum vedeţi, am avut de data aceasta de-a face cu o altă „apă”. Unele suflete rămân multă vreme în această stare naturală, în care a ajuns omul nostru. Motivul pentru care el a rămas doar o perioadă foarte scurtă a fost legat de faptele lui bune pe vremea când trăia pe pământ, care au fost foarte numeroase, dar şi de remuşcarea lui atunci când l-am criticat, care a fost spontană şi sinceră."

Fragmente din cartea Dincolo de prag - Scene de pe patul de moarte, Jakob Lorber

Alte cărți aici: Noile revelații ale lui Isus 

Iisus, despre sex, concepție, fertilitate, pedofili, adulter, infertilitate, căsătorie, pofte carnale, posedare

Prin Jakob Lorber în Marea Evanghelie a lui Ioan, Vol. 3, Cap. 66-72

Capitol 66

01] (Domnul:) „Vezi, este o treabă aparte cu zămislirea unui om! Pentru a zămisli un rod (făt) bun şi sănătos, trebuie doi oameni maturi, anume un bărbat şi o femeie, să aibă o bună rudenie a sufletelor între ei, fără care ei vor ajunge cu greu sau şi adesea într-adevăr absolut deloc la un rod prin actul cunoscut al zămislirii.

02] Dacă sunt acum un bărbat şi o femeie de o natură înrudită în inimile şi sufletele lor, deci, atunci ei să se şi cununeze şi după ordinea cum este ea uşor de găsit în natură, să se folosească de actul de zămislire doar pentru acel scop, pentru a ajunge la un rod viu, potrivit cu asemănarea lor; ceva mai mult, decât este necesar tocmai le acest lucru, este împotriva ordinii lui Dumnezeu şi a naturii şi cu aceasta un rău şi un păcat, care nu este cu mult mai bun decât cel tăcut din Sodoma şi Gomora!

03] Dacă un bărbat are multă sămânţă, atunci s-o pună într-un alt ogor, după felul bun al vechilor părinţi şi patriarhi şi el nu va păcătui. Dacă însă pleacă el în secret afară doar pentru a satisface impulsul său cu desfrânate care se vând şi să se desfăteze prin aceasta fără zămislirea unui rod, atunci comite el prin aceasta cu totul sigur un păcat mare sodomitic împotriva ordinii dumnezeieşti şi împotriva ordinii naturii!

04] Numai un bărbat tânăr, înfocat de zămislire, dacă este el prea pătruns de atracţia unei fete în aşa fel, că este el de-abia stăpân al simţurilor sale, acela poate să se culce cu o fecioară, dacă cu sau fără zămislire; dar după act are el sa-i dea conştiincios ceea ce fusese rânduit de către Moise. Şi dacă a reieşit un rod dintr-o asemenea zămislire de necesitate, atunci trebuie el să-i dea fecioarei de zece sau de o sută de ori a ceea ar fi fost el după Moise numai simplu dator, dacă n-ar fi reieşit un rod din act; pentru că o fecioară îi aduce unui asemenea om o jertfă mare pe viaţă şi pe moarte! Dacă poate după aceea un bărbat să se cununeze cu o asemenea fecioară, atunci să nu omită el acest lucru; pentru că, cum am spus, ea i-a adus lui o jertfă mare şi l-a eliberat de o povară ameţitoare.

05] Dar, pentru viitor, să-şi ia un asemenea bărbat înfocat de zămislire imediat o soţie după rânduială şi în caz de necesitate, cu acordul drept al soţiei legitime şi o soţie concubină, ca să nu se işte din aceasta vreo ceartă şi neânţelegere; dacă poate însă un asemenea bărbat să se lepede de sine, atunci va fi el în schimb în scurt timp mai uşor părtaş decât un altul la o milostivire duhovnicească mai înaltă a vieţii interoare.

06] Cum ai însă să-ţi iei o soţie legitimă, astfel este un asemenea lucru rânduit deja prin Moise după ordinea din ceruri şi are mai departe să rămână astfel până la sfârşitul lumii.

07] Insă, din cele spuse deja, vei înţelege tu foarte uşor, ce este aici incestul şi de ce este acesta interzis de către Moise ca fiind un păcat mare; pentru că totul este de la Dumnezeu rânduit oamenilor după ordinea dumnezeiască. Cine rămâne într-o asemenea ordine, acela va şi recolta roadele binecuvântării de sus; dar cine acţionează împotriva acestei ordini, acela va recolta roadele blestemului.

08] Dacă însă un oarecare înfocat de zămislire nu poate la toată necesitatea lui să ajungă totuşi la nici o stingere naturală a focului care îl chinuie, aceluia îi sfătuiesc o baie harnică în apă rece şi o rugăciune destul de intensă pentru ameliorarea acestui chin, căci aşa îi va fi luat foarte degrabă un asemenea chin; orice alt fel de stingere este însă rea şi produce iarăşi rău, răul este însă păcat şi naşte iarăşi păcat.

09] Totodată să le fie însă aceasta tuturor părinţilor la inimă, ca ei să nu expună copiii lor maturi la pericolele atracţiilor! Pentru că un material inflamabil poate uşor să ia foc; dacă însă ard o dată flăcările cu vâlvătaie din toate părţile, atunci nu mai merge cu stingerea rapidă adesea absolut deloc şi fără jertfe nu începe să ardă nici o flacără! Când este ea stinsă, se şi arată atunci paguba acuşi, pe care a pricinuit-o ea.

10] De aceea să fie mai ales fecioarele frumos îmbrăcate, dar niciodată atrăgător îmbrăcate şi tinerii să nu fie daţi pradă trândăviei; pentru că trândăvia este mereu producătorul a toate patimile şi păcatele.

11] Cine şi-a luat însă o dată o soţie legitimă, acela este legat de aceeaşi până la moarte şi cartea de despărţire a lui Moise nu anulează adulterul în faţa ordinii lui Dumnezeu, dacă un asemenea bărabat s-ar cununa atunci cu o alta; dar dacă se cununează o femeie despărţită, atunci încalcă şi ea căsătoria. Pe scurt, cine se recăsătoreşte după despărţirea căsătoriei petrecute, este un soţ adulter; iar cine nu se căsătoreşte, deci acela nici nu este un soţ adulter.

12] Duhovnicesc însă încalcă şi acela căsătoria, care se uită la o femeie, care este deja căsătorită şi cuprinde în inima lui intenţia, s-o seducă pe aceasta la adulter prin tot felul de amăgiri, chiar şi dacă fapta săvârşită n-a mai avut loc.

13] Dacă vezi tu însă atracţiile femeii aproapelui tău şi te laşi sedus de aceasta, atunci ai săvârşit de asemenea un adulter; pentru că prin aceasta ai făcut din femeia aproapelui tău o desfrânătă şi ai făcut desfrâu cu aceeaşi. Şi acesta este unpăcat mare şi grosolan în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor şi atunci când ai zămislit un rod cu femeia străină. Dar fireşte că este răul atunci mai mare, dacă te-ai desfrânat cu femeia aproapelui tău doar din pricina dulceţii lascive oarbe şi mute. Asemenea păcătoşi vor fi cu greu părtaşi la împărăţia lui Dumnezeu.“

Capitol 67

01] (Domnul:) „Dacă însă femeia unui semen, de exemplu, n-a putut concepe un făt de la bărbatul ei adevărat şi are însă un mare dor aprig spre trezirea unui făt în sine şi te doreşte, atunci spune-i bărbatului ei un asemenea lucru! Dacă este el de acord, atunci poţi tu să îndeplineşti fără păcat o asemenea dorinţă. Dacă femeia este fecundată şi dacă ea are după timpul scurs iarăşi un dor aprig după acest lucru şi bărbatul ei este de acord, atunci poţi tu să-i arăţi femeii tot aşa iarăşi amabilitatea, dacă eşti un celibatar. Dacă eşti însă tu însuţi bărbatul unei femei fertile, atunci să nu lipseşti femeia ta de puterea ta; fiindcă pentru acest lucru vă este permis din partea lui Moise să ţii, pe lângă soţia ta legitimă, mai ales dacă femeia ar fi stearpă, o concubină, sau, după necesitate şi mai multe, dar mereu cu acordul soţiei legitime. Dar, dacă aceasta s-ar face foarte tristă din cauza acestui lucru, atunci ar fi timpul să le dai drumul femeilor în plus, tot aşa cum Avraam i-a dat drumul Agarei, pe care şi-o luase din pricina sterpiciunii lungi a femeii sale Sara.

02] Dacă ar ajunge însă o soţie fugită de la bărbatului ei legitim la cineva, într-o ţară străină, ca necăsătorită şi ar omite faptul că ea este deja femeia altui bărbat, atunci n-are acela, care a luat-o astfel ca soţie, nici un păcat, nici atunci, dacă ar afla după aceea, că ea ar fi deja femeia unui bărbat, îl părăsise însă în secret din pricina durităţii şi a nefertilităţii lui; pentru că atunci când acela a luat-o pe cea străină de soţie, doară n-a ştiut, că ea ar fi deja soţia unui bărbat şi când aflase el un asemenea lucru de-abia după aceea, era ea deja femeia lui, de care el acum nu mai poate fi despărţit, fără comiterea păcatului de adulter, afară de moarte.

03] Dar au existat la asemenea ocazii adesea deja acţiuni foarte groaznice prin acest lucru. Noul soţ, dacă era sub legea lui Moise, căuta atunci, dacă femeia străină îi era supărătoare, să se dezlege de aceeaşi prin aceea, că se ducea în secret la primul ei soţ şi îi trăda femeia infidelă şi adulteră. Urmarea era, că o asemenea femeie era atunci ucisă cu pietre şi cei doi bărbaţi puteau iarăşi din nou să se căsătorească, după lege. Aceasta însă să nu mai fie mai departe astfel!

04] Şi Eu vă spun: În acest caz să nu se căsătorească un bărbat celibatar cu o femeie străină, înainte ca el să nu se fi interesat exact de toate situaţiile ei anterioare! Dacă în caz că n-a găsit el nimic şi el se simte foarte tare atras de femeia străină, atunci s-o ia el totuşi de soţie; şi dacă află el de-abia după aceea, din întâmplare, starea anterioară a femeii, atunci să nu fie el un trădător al femeii sale, ci s-o păstreze în felul bun, ca şi când a luat-o. Femeia însă poate să-şi ispăşească păcatul ei anterior prin fidelitatea mare faţă de soţul ei nou; pentru că Dumnezeu nu este un judecător nedrept şi ştie să cumpănească foarte exact slăbiciunile cărnii omeneşti şi să le ia în consideraţie. Un ucigaş al femeii sale este însă mai rău decât o femeie adulteră!

05] Ar fi însă cumva doi vecini, dintre care unul nu poate trezi nici un făt în femeia lui, pentru că a slăbit prea tare capacitatea lui de zămislire în adolescenţa sa din pricina unei rele purtări de grijă, în timp ce celălalt vecin, trăgând concluzia după cei mulţi copii sănătoşi ai lui, posedă o capacitate foarte puternică de fecundare, pentru că trăise peste tot şi totdeauna în ordinea bună şi se aflase în adolescenţa lui sub o supraveghere bună. Ce ar fi aceasta, dacă s-ar duce atunci vecinul sterp la cel fecund şi l-ar ruga, să trezească în locul său, cu capacitatea lui multă, un făt în femeia lui şi vecinul fecund ar face un asemenea lucru din dragoste adevărată către vecinul său, de altfel bun şi cu inima cinstită, fără a avea la aceasta numai gândul cel mai îndepărtat, de parcă ar vrea şi de altfel să facă desfrâu cu femeia vecinului, ceea ce ar fi foarte păcătos? Vedeţi, acesta n-ar fi nici păcat şi încă mai puţin, nici adulter, ci ar fi un asemenea act chiar un serviciu de dragoste secret şi lăudabil, sub un acord tăcut al tuturor celor implicaţi; secret de aceea, ca să nu afle nimeni nimic despre acest lucru, în afară de persoanele arătate, din pricina onoarei vecinului nefecund şi ca nimeni să nu se supere din pricina acestui fapt.“

Capitol 68

01] (Domnul:) „Dar, dacă un bărbat celibatar sau unul deja căsătorit se desfrânează cu o femeie voluptoasă a vecinului său, fără cunoştinţa aceluiaş, atunci este acesta un desfrâu destestabil. O asemenea femeie este atunci o desfrânată propriu-zisă şi bărbaţii care se desfrânează cu ea sunt atunci desfrânaţii prorpi- zişi, care, ca fiind astfel, nu vor intra niciodată în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că un astfel de desfrâu detestabil pierde tot simţul bun din sufletul lor şi ucide tot ce este duhovnicesc.

02] O asemenea desfrânare nici nu este însă de aceea cu absolut nimic mai bună decât adulterul propriu zis, ba chiar adeseori chiar cu mult mai rău decât adulterul. Pentru că la un adulter se pot afla asemenea circumstanţe în planul de fond, care ameliorează foarte tare nelegiuirea acestui păcat şi merită, ca un judecător să le ia tare în consideraţie; dar, la desfrâu, nu pot niciodată să fie luate oarecare circumstanţe atenuante în consideraţie; pentru că la aceasta acţionează cu totul brutal pornirea spre desfrâu urât mirositoare şi nici nu merită la judecată vreo luare în consideraţie oricum formată.

03] O femeie, care se lasă uşor ademenită spre acest lucru, fără o oarecare necesitate dovedită, este rea şi nu merită nici cea mai neânsemnată luare în consideraţie; pentru că slăbiciunea nu scuză aici nimic, deoarece orice femeie poate să dobândească o întărire îndestulătoare, prin încrederea adevărată în Dumnezeu. Dar mai rea este o femeie, care ademeneşte ea însăşi bărbaţii în cursa ei de desfrâu, pentru a se lasciva cu ei în absenţa soţului său!

04] Dar tot aşa de nelegiuit mârşav acţionează un bărbat de stare necăsătorită şi încă mai rău, dacă este el căsătorit, dacă trage el femei la el, se desfrânează cu ele în ascuns şi le plăteşte la sfârşitul desfrâului; pentru că un asemenea bărbat ademeneşte în primul rând femeile, spre infidelitea detestabilă şi în al doilea rând, se face aproape pe deplin steril şi pustieşte astfel ogoarele asemeni unei furtuni rele, că în acestea nu mai poate fi niciodată pusă o sămânţă cu folos.

05] Intr-o cu totul aceeaşi categorie este de pus şi un celibatar, ca şi un căsătorit, dacă lasă să vină la el fecioare (fete) necăsătorite, ca să se desfrâneze cu ele, contra unei oarecare plăţi; şi orice prostituată lascivă este tocmai tot aşa de bine o desfrânată ca o orecare femeie căsătorită, care se dă pentru bani sau alte daruri.

06] Prostituatele să fie numai harnice şi lucrătoare, căci aşa nu le va fi niciodată necesar să spună, că necesitatea le-a constrâns spre acest lucru; pentru că orice bărbat cinstit adorează o fată harnică şi lucrătoare şi n-o va lăsa să sufere sărăcia. Dar, dacă un oarecare dătător de slujbă este un om dur şi zgârcit, deci, atunci să-l laşi pe el şi slujba lui şi să-ţi cauţi un altul; nu va fi absolut deloc greu, pentru o fată harnică şi muncitoare, să găsească o slujbă bună, unde nu va duce ea cu siguranţă nici o lipsă!

07] Cel mai rău vor ajunge însă odată aceia, care se ostenesc cu foarte multă râvnă să ademenească spre desfrâu asemenea prostituate harnice sau chiar fete fără maturitate, prin tot felul de daruri. Cu adevărat, asemenea bărbaţi, dacă necăsătoriţi sau căsătoriţi, se aseamănă cu lupi răpitori în piei de oaie şi îşi vor lua plata lor!

08] Cine trage însă o fată sau o fecioară sau o femeie cu forţa la sine, acela să fie deja aici judecat! Forţa poate să constee în ce-o vrea, dacă în puterea mâinilor, sau în ademenirea cu daruri foarte scumpe, astfel sunt nelegiuiri ambele feluri. Şi puterea vorbirii sau folosirea mijloacelor magic ameţitoare, prin care partea feminină se pune aparent de bună voie la dispoziţia voinţei lascive a bărbatului, nu atenuează acest păcat cu nici un fir de păr, nici atunci, dacă în desfrâu ar fi fost într-adevăr zămislit un făt; pentru că o asemenea zămislire a fost înfăptuită împotriva voinţei a ambelor părţi şi nu contribuie de aceea cu absolut nimic la atenuarea nelegiuirii.

09] Defrâul cel mai detestabil însă constă în pângărirea băieţilor şi în necurăţirea altor mădulare şi părţi ale trupului femeiesc, decât care au fost rânduite de Dumnezeu spre aceasta, sau chiar în pângărirea animalelor; asemenea pângăritori sunt de eliminat pe deplin, pentru totdeauna, din toată societatea omenească.

10] Este însă totuşi, la judecata asupra asemenea nelegiuiri, tot timpul de privit asupra faptului, pe ce fel de scară de educţie s-a aflat un oarecare astfel de desfrânat, sau o astfel de desfrânată; tot aşa este de privit şi asupra faptului, dacă, cumva, omul astfel desfrânat nu este cumva astfel posedat de un oarecare asemenea duh rău, care îl constrânge la un asemenea desfrâu. În primul caz să se îngrijească societatea pentru acel fapt, ca un asemenea om slab raţional să fie dus într-o corecţie bună, în care să fie el disciplinat cu totul ca şi un copil stricat, atâta timp până ce s-a făcut el un alt om; pentru că, dacă un om a învins o dată natura de animal a cărnii sale şi mintea lui s-a limpezit, atunci va începe el să şi ducă o viaţă mai curată şi nu va mai cădea uşor înapoi, în natura lui veche de animal. În (al doilea) rând, ca cel al stării de demonizare, este un asemenea desfrânat de pus, de asemenea, după gratii; pentru că asemenea oameni sunt, din pricina supărării mari, de îndată de îndepărtat din societatea liberă de oameni.

11] Dacă sunt ei o dată într-un loc sigur de păstrare, atunci să fie ei vindecaţi prin post şi prin rugăciuni făcute pentru ei în numele Meu. Dacă sunt ei o dată vindecaţi şi se arată că au scăpat de demonizarea lor necurată, atunci sunt ei de asemenea de pus iarăşi pe deplin în libertate.“

Capitol 69

01] Spune Cireniu: „Doamne, pentru a doua metodă, la care nu există un om atât de puternic spiritual şi în faţa cuvintelor şi a voinţei unui alt om, să se aplece spiritele rele, care ocupă carnea acelui om, nu se pot oare folosi mijloace naturale, cel puţin doar atât de departe, încât acel om să alunge, prin puterea voinţei şi a cuvântului, aceste spirite rele dintr-un om care nu este chiar atât de puternic?“

02] Spun Eu: „Primul remediu din domeniul naturii este postul. Unui astfel de om să i se dea, pe o zi, doar o jumătate de livră de pâine de secară şi un urcior de apă, între timp i se mai poate da, tot a doua zi, suc de aloe amestecat cu două picături de măselariţă, după natura celui stăpânit şi acest lucru îi va fi de ajutor; dar doar acest lucru nu-l va ajuta întru totul, deoarece este nevoie de aşezarea mâinilor, în numele Meu.

03] Dar şi aşa trebuie ca acest judecător să-şi aibă îndreptată inima, în astfel de cazuri, că în faţa sa se află un om foarte rătăcit şi nu un diavol întruchipat.

04] Dar, dacă un om este prea încăpăţânat în abaterea sa şi nu este deloc format şi nici posedat, atunci acesta poate fi pedepsit cu stricteţe.

05] Dacă devine mai bun acest om şi începe să-şi urască păcatul pe care l-a comis, atunci poate fi acesta tratat cu dragoste; dar dacă un astfel de om rămâne aşa cum este şi rămâne cu comoditate agăţat de abaterea sa - căci un astfel de bou stârnit nu poate ascunde acest lucru întru totul -, atunci se poate ca el, dacă este într-un anume fel format, să fie alungat dintr-o comună, undeva departe, într-un deşert, unde îl va îndrepta disperarea cea mare; şi dacă acesta se va înbunătăţi, atunci să-i meargă mai bine - şi dacă nu, atunci să-l devoreze ţinutul acela pustiu.

06] Dar, dacă un om nu este format şi nu dau nici un rezultat pedepsele şi posturile, atunci poate chiar să fie castrat de un doctor cunoscător şi prin acest lucru se poate să i se salveze sufletul. Doară există unii oameni, care s-au mutilat singuri, din pricina împărăţiei lui Dumnezeu. Tot aşa se poate să fie - dar doar în acest caz - , că unii oameni au fost schilodaţi de judecătoria unei comune; căci în acest caz este cu mult mai bine să intri în împărăţia lui Dumnezeu mutilat, decât să intri întreg în iad! Dar acum ştii tu cum trebuie judecat, totul ce apare, din pricina dorinţei trupeşti.! Doar acest lucru mai adaug, că, pe viitor, se va proceda judecătoreşte în astfel de cazuri asemănătoare, aşa cum aţi auzit voi acum de la Mine.

07] Pentru astfel de delicte a poruncit Moise uciderea cu pietre şi moartea prin foc; dar acest lucru să se întâmple doar la ocazii extraordinare, din pricina exemplului înfricoşător pentru ceilalţi şi acest lucru doar cu acei păcătoşi, care refuză pur şi simplu să se îndrepte. Dar Eu nu-l corectez pe Moise, ci Eu vă sfătuiesc doar, să fiţi cât este posibil de îngăduitori, până când nu cere situaţia de neândreptat măsuri drastice.

08] Fiţi nişte judecători buni şi drepţi, prin adevărata dragoste pentru aproapele şi prin aceasta veţi avea şi voi o judecată blândă şi bună; căci cu care măsură măsuraţi, cu tot aceeaşi măsură vi se va măsura.

09] Dacă sunteţi milostivi, atuci veţi avea parte de milă; dar dacă sunteţi severi şi de neschimbat în părerile şi în judecata voastră, atunci cu siguranţă că veţi găsi şi voi o dată nişte judecători severi şi de neschimbat.

10] Gândiţi-vă la astfel de judecăţi, că spiritul şi sufletul omului se poate modela şi este binevoitor; dar carnea este şi rămâne slabă şi nu există nici unul, care se poate lăuda din pricina tăriei cărnii sale.

11] Renăscuţi în spirit nu există în adevăratul sens al cuvântului; căci renaşterea adevărată şi pură a spiritului o poate dobândi omul doar atunci, când Fiul Omului va termina în abundenţă ceea ce El trebuie să pricinuiască!

12] Reţineţi acest lucru şi înfăptuiţi după el!“

Capitol 70

01] Spune Cireniu: „Toată mulţumirea ţie pentru aceasta; căci, până acum, m-am împotmolit eu într-un lucru, care mi-a dat multă bătaie de cap, deoarece ştiu acum, cum trebuie să procedez într-o judecată corectă şi eu sunt acum ferm convins, că nu mai există un caz, în care să am dubii, dacă eu judec într-un fel sau altul. Doar o singură întrebare îmi mai dă de gândit şi aceasta sună aşa: Nu există nici un caz, în care s-ar putea pune capăt unei căsătorii încheiate, ca fără cele două părţi despărţite, să se facă vinovate de adulter, atunci când acestea doresc o altă căsătorie?“

02] Spun Eu: „O da, astfel de cazuri cu singuranţă că există, de exemplu: un bărbat are o femeie, care este complet dotată cu toate farmecele femeieşti; dar la dezvelire se arată, că femeia este un hermafrodit. Într-un astfel de caz trebuie ca acea căsătorie să se anuleze, atunci când se cere; dar bineînţeles, dacă nu există un reclamant, atunci nu poate fi vorba de un judecător pe acest pământ. Dar, pentru un astfel de caz, ar trebui o lege, prin care o astfel de căsătorie să nu se lege şi partea, care ştie mult prea bine că nu este aptă pentru nevoile mariajului, ar trebui să fie tras la răspundere ca fiind un înşelător şi ar trebui ca acesta să despăgubească partea cealaltă într-un fel. Dar în ceea ce s-a spus acum aici, a fost vorba de partea femeiască, dar este valabil şi în cazul în care un bărbat, nu este un bărbat adevărat. Dacă femeia îl părăseşte şi se căsătoreşte cu altul, atunci nu comite ea adulterul.

03] Dar există şi între bărbaţi unii, care s-au tăiat singuri din pricina împărăţiei lui Dumnezeu, sau mai există şi alţii, care au fost tăiaţi în tinereţea lor pe baza unui motiv lumesc, aşa cum există deja unii tăiaţi în pântecul mamei lor; toţi cei mai sus numiţi nu sunt apţi pentru o căsătorie şi faptul că ei nu sunt apţi propune deja de la bun început întreruperea acestei căsătorii.

04] Sau, o parte sau cealaltă ar putea să aibă o boală trupească, lângă care celeilalte părţi îi este imposibil să trăiască, atunci bineînţeles că trebuie pus capăt unui astfel de mariaj - dar doar în cazul în care cealaltă parte nu a ştiut nimic despre acea boală înaintea căsătoriei; dar dacă a ştiut că există acea boală şi a acceptat totuşi căsătoria, atunci este valabil acel mariaj şi nu se poate să i se pună capăt! Dar asemenea boli, prin care se pot întrerupe căsătoriile sunt: demonizarea a unei sau a altei părţi, tot aşa o nebunie periodică, lepra ascunsă, umflături de cancer, păduchii permanenţi, o boală netratabilă de plămâni, epilepsie, nefolosirea totală a cel puţin două simţuri, artrita şi mirosul persistent a trupului şi a suflului.

05] Dacă partea cea sănătoasă nu a ştiut nimic, că cealaltă parte este bolnavă, într-un fel sau altul, atunci poate de îndată să ceară anularea acelei căsătorii şi acest lucru trebuie să i se îngăduie! Căci în astfel de cazuri este partea sănătoasă înşelată şi înşelătoria anulează orice act şi prin urmare şi căsătoria.

06] Dar dacă soţii nu vor să divorţeze după voinţa părţii sănătoase, atunci este valabilă acea căsătorie şi nu se mai poate anula mai târziu în afară de masă şi de pat; căci aici este valabilă propoziţia voastră: Volenti non fit injuria (Celui care vrea, nu i se întâmplă o nedreptate.)!

07] În afară de aceste motive nu mai există altele, care pot fi acceptate pentru anularea căsătoriei.

08] În toate celelate cazuri de căsătorie trebuie ca soţii să aibă răbdare până la moarte; căci dacă tinerilor le-a plăcut mierea, atunci trebuie să se mulţumească şi cu veninul căsătoriei.

09] Dar mierea căsătoriei este şi aşa partea cea mai rea; de abia în partea veninoasă a mariajului începe seriozitatea de aur a vieţii. Dar aceasta trebuie să se instaleze peste tot; căci dacă aceasta nu s-ar instala, atunci le-ar merge rău răsadurilor pentru cer.

10] În seriozitatea vieţii, care este deseori amară, începe să se dezvolte sămânţa (spirituală), care în viaţa permanentă de miere s-ar înăbuşi, ca şi o muscă, care cu poftă se repedă la oala cu miere şi din această pricină, deoarece mierea este prea dulce, trebuie să renunţe la viaţă. - Ai înţeles acum totul?“

Capitol 71

01] Spune Cirenius: „Da, Domnul şi Învătătorul meu de sus! Un singur lucru ar mai exista şi despre aceasta doar un singur cuvânt şi tot ce are de-a face cu mariajul este epuizat.

02] Iată, un oarecare bărbat, care în rest îşi ţine ordinea peste tot, are o femeie, care are o natură a cărnii senzuale - cum există într-adevăr pe acest pământ femei, care nu se mai satură niciodată. O astfel de femeie senzuală cere de la bărbat de mai multe ori pe zi státisfacerea şi calmarea cărnii. Bărbatul bineînţeles că-i spune femeii: ‘Tu ai primit şi pentru timpul, care este stabilit de Dumnezeu, ai nevoie de linişte, ca ţie să nu ţi se întâmple ceva în starea ta binecuvântată, în satisfacerea fără rost a cărnii tale.’

03] Dar femeia senzuală nu vrea să audă nimic despre o învăţătură aşa de bună şi cere de la bărbat cu nerăbdare, să-i satisfacă cererile. Dacă îndeplineşte bărbatul voinţa femeii, atunci evident că se află în desfrâu şi prin aceasta păcătuieşte el, după cuvintele Tale, împotriva ordinii dumnezeieşti; dar dacă o reţine, atunci păcătuieşte împotriva voinţei femeii sale şi o obligă pe aceasta să se satisfacă prin tot felul de metode nenaturale sau o împinge spre adulter şi spre desfrâul cu alţi bărbaţi.

04] Tot astfel există însă pe de-altă parte şi asemenea iepe lascive de bărbaţi, care femeii lor sărace, pudice nu vor să-i îngăduie nici o linişte adesea încă cu puţine ore înaintea naşterii de prunci. Despre aceasta apar adesea plângeri tari, ce decizie valabilă juridic şi valabilă în faţa lui Dumnezeu şi a toată lumea mai bună să ia însă în acest caz un judecător înţelept?

05] Dacă bărbatul aşezat sau femeia morală cere un divorţ din pricina ordinii şi a împărăţiei lui Dumnezeu, să fie el acordat sau nu?“

06] Spun Eu: „Da, în acest caz se poate acorda un divorţ după cererea a uneia sau a celeilalte părţi, dar nu unul pe deplin, dar totuşi mai mult decât numai în privinţa patului şi a mesei, ci şi de la obligaţia de întreţinere reciprocă şi a dreptului de moştenire, care două lucruri se sting de-abia atunci într-un motiv de divorţ mai minor, dacă o parte se depărtează pe deplin peste trei ani de cealaltă parte divorţată doar de la masă şi pat, fără un motiv întemeiat şi nu s-a mai îngrijit de partea lăsată în urmă, ci a urmat atunci distracţiilor sale.

07] La divorţul, care ar avea de urmat aici în cazul tău arătat la cererea părţii bune, se stinge şi întrunul (în acelaşi timp) orice altă pretenţie oricum înfăţişată asupra dreptului.

08] Dar este foarte tare de privit asupra faptului, ca divorţul să fie acordat abia atunci, când este el cerut de partea bună şi aceea mai rea este de acord cu aceasta; dacă aceasta nu consimţeşte şi promite pentru asta îndreptare, atunci nu-i este aici de acordat divorţul nici părţii bune, ci să i se facă doar o notiţă (notă de protocol) şi ea să fie după aceea îndemnată spre răbdare.

09] Dacă vor însă soţii divorţaţi în acest caz să trăiască iarăşi împreună în bună înţelegere, atunci n-au nevoie ei de o nouă legătură conjugală, ci intră aici vechia legătură în deplina ei vigoare, conform voinţei ambelor părţi şi un divorţ eventual cerut pentru a doua oară nu-i mai poate despărţi, în afară de cazul de necesitate, de la pat şi masă.

10] Dacă însă un bărbat are o femeie foarte doritoare şi îi acordă femeii cu luciditatea inimii sale dorinţa ei, dacă îi permite un asemenea lucru puterea lui, atunci nu comite el prin aceasta tocmai un păcat prea mare împotriva ordinii lui Dumnezeu; pentru că fiinţa unei asemenea femei se aseamănă cu un pământ uscat, pe care grădinarul trebuie să-l ude deseori în timpul fierbinte al verii, dacă vrea să menţină o plantă. Dacă vine însă atunci toamna umedă, va avea orice pământ umezeală îndeajunsă. Dar la aceasta bărbatul lucid să-şi şi prelucreze şi să-şi formeze femeia lui duhovniceşte cu hărnicie şi acest lucru îi va aduce roade bune.

11] Răbdarea este însă mereu mai bună decât dreptul cel mai bun.

12] Dar drept mai mult să dorească divorţul, are o femeie pudică din pricina prea marii porniri spre desfrâu a bărbatului ei, decât un bărbat din pricina marii lascivităţi a femeii sale; pentru că femeia o dată binecuvântată are nevoie de linişte pentru timpul, pe care Dumnezeu l-a rânduit în natura femeii. Bărbatului însă nu i-a fost rânduit nici un timp şi de aceea are el nevoie de mai puţină linişte a naturii sale decât femeia binecuvântată; de aceea şi este la judecată mai degrabă de ascultat o femeie binecuvântată decât un bărbat cumpătat.

13] La un bărbat este încă foarte tare de privit asupra faptului, ce fel de viaţă a dus el înainte de căsătorie, dacă nu l-a făcut cumva un timp destrăbălat din tinereţe prin multe păcătuiri cumpătat şi incapabil. La o femeie foarte doritoare însă cade această întrebare aproape de la sine. Pentru că, dacă deja ca fată s-a aruncat în braţele unei vieţi desfrânate din pricina câştigului, atunci natura ei s-a făcut prin aceasta deja foarte insensibilă şi dacă ar fi să fie ea mai târziu încă femeia aşezată a unui oarecare bărbat, atunci va arăta treaba foarte îngheţată în ceea ce priveşte dorul lui aprig; dacă însă o femeie ca încă fiind fecioară a fost ţinută foarte disciplinat sub o tutelă fierbinte, atunci nici nu este aici de căutat motivul eventual pedepsibil în starea necăsătorită feciorelnică, ci doar în natura femeii, la care motiv are judecata de-abia de luat notă în acest caz.

14] Impotriva puterii naturii este însă orice decizie judecătorească, încă cât se poate de înţeleaptă, o nucă goală şi astfel ar fi de folosit la o femeie cu sânge fierbinte şi leacuri corespunzătoare din domeniul naturii şi cu aceleaşi o învăţare corespunzătoare la inima femeii şi atunci îi va fi aceleaşi într-adevăr mai bine. - Vezi, aşa trebuie să te porţi în acest caz. Dacă însă mai ai tu cumva încă o îndoială, atunci lasă s-o aud!“

Capitol 72

01] Spune Cireniu: „Tu ai menţionat mai înainte ceva despre un leac natural; în ce ar putea într-adevăr consta acesta?“

02] Spun Eu: „În cumpătarea naturală a vieţii! Un sânge fierbinte este mereu de o natură mai tare mistuitoare decât unul rece; de aceea şi sunt oameni cu sânge fierbinte mai mâncăcioşi decât cei cu sânge rece şi au o plăcere mereu crescătoare către multe mâncăruri şi băuturi bine gustoase.

03] Dacă asemenea oameni se pun însă în cumpătare sau sunt îndemnaţi spre cumpătare, întrucât li se şi explică aceasta cu inima prietenoasă, de ce se face aşa ceva pentru ei şi li se recomandă cumpătarea şi mai marea sărăcie la mâncare, atunci va începe sângele să pulseze acuşi mai rece şi simţul senzorial să piardă foarte din puterea lui, fără nici cel mai neânsemnat dezavantaj pentru sănătatea de altfel a trupului şi a sufletului.

04] Dacă însă la o femeie foarte lascivă n-ar dobândi natura încă nici o schimbare simţibilă şi prin luarea în consideraţie mai îndelungată a cumpătării de aur, atunci să bea seara, la lunile descrescătoare, apa frunzelor fierte de baci cu ceva suc de aloe, cam patru linguri pline, dar nu în toate zilele, ci numai fiecare a treia sau a patra zi şi natura înfocată a femeii va începe prin aceasta să se arate desigur mai bine.

05] Dacă însă ar avea toate acestea, împreună cu învăţăturile bune menţinute pe lângă, un efect mic sau absolut nici unul, se poate de-abia atunci introduce, la cererea bărbatului, divorţul mai înainte analizat pentru acest caz în privinţa mesei şi a patului.

06] În orice caz este însă aici femeia cumpătată şi chinuită de bărbatul lasciv de zece ori mai degrabă de ascultat - mai ales, dacă s-ar afla deja în circumstanţe binecuvântate - decât un bărbat chinuit de femeia lui lascivă; pentru că un bărbat cumpătat are în afară de mijloacele morale încă o sumedenie de mijloace disciplinare (mijloace de pedepsire) naturale, cu care poate să răcească foarte tămăduitor fierbânţeala femeii şi nu-i va fi femeii cu sânge prea fierbinte spre daună, dacă bărbatul, din voinţa lui bună ţinută în secret îi arată aceleiaşi aşa puţin câteodată ceva dintr-o seriozitatea bună. Numai că un asemenea lucru nu trebuie niciodată să provină dintr-o furie sau mânie ascunsă, ci mereu din adevărata dragoste secretă către aproapele, căci altfel nu numai că n-ar fi aceasta folositor din partea lui, ci ar dăuna numai.

07] În aceasta constă însă acum totul laolaltă, ceea ce priveşte aici căsătoria şi păcatele înspre toate părţile şi lumea să se orienteze potrivit cu aceste lucruri în toate locurile.

08] Să fie însă despre acest lucru chiar rânduită o lege legală din partea statului în aceea că, căsătoriile o dată încheiate să fie ţinute moral atât de bine pe cât este posibil şi că oameni, care sunt cumva bolnavi de boli trupeşti sau sufleteşti, să nu fie admişi la căsătorie; pentru că din asemenea căsătorii nu poate niciodată să reiasă o reproducere binecuvântată cu desăvârşire.

09] Să fie însă de asemenea înteprinsă o examinare cu cei altfel fără boli, la care să se arate, dacă mirele tânăr şi mireasa tânără sunt apţi unul pentru celălalt.

10] Dacă găseşte atunci un examinator înţelept, autorizat cumva noduri ciudate, atunci să reţină admiterea pentru legătura deplină de căsătorie şi celor care vor să se cunune să le pună urmările rele destul de viu la inimă şi să le arate, că admiterea spre legătura deplină de căsătorie nu poate fi acordată atâta timp, cât nodurile stricăcioase persistă.

11] De asemenea, un om autorizat de stat de a da certificate de căsătorie să le facă celor doritori de căsătorie destul de limpede seriozitatea de viaţă a căsătoriei încheiate şi scopul înalt ceresc al aceleiaşi.

12] Dacă se arată că, prin aceasta, cei doritori de căsătorie încep să se arate tot mai cumpătaţi, pun la o parte nodurile lor lumeşti, aşa încât vor să se lege prin căsătorie doar din cauza valorii de om reciproce, atunci de-abia să acorde un asemenea împuternicit admiterea pentru legătura de căsătorie pe deplin valabilă. El să scrie făgăduinţa de fidelitate într-o carte, ca semn al unirii prin casătorie de neanulat, cu scrierea sub a anului şi a zilei a unirii prin căsătorie săvârşite şi să rămână mereu în cunoaşterea relaţiilor de căsătorie ulterioare - cum se dezvoltă cumva aceasta, dacă bine sau rău.

13] Să nu fie de aceea străini, oameni băgaţi în obşte, asemenea împuterniciţi înţelepţi pentru încheierea căsătoriilor, ci pretutindeni numai localnici, care cunosc oamenii, tineri şi bătrâni, aproape aşa de bine ca pe ei înşişi; astfel vor fi prin aceasta cele multe căsătorii date greş desigur prevenite şi va exista atunci multă binecuvântare într-o asemenea obşte curăţită.

14] Ar fi de aceea bine, de a pune în fiecare comunitate mai mare o judecătorie matrimonială (judecătorie a căsătoriilor), care ar avea mereu de vegheat peste toate lucrurile în privinţa căsătoriilor. Fireşte că o asemenea jurisdicţie ar trebui să fie de un caracter foarte ireproşabil şi ar trebui să fie la conducerea ei pretutindeni un om asemeni lui Matael.

15] Acest om să şi privească mai cu seamă la uniri în căsătorie asupra faptului ca un un bărbat tânăr sub douăzeci şi patru de ani să nu încheie niciodată o căsătorie valabilă şi o fată niciodată sub douăzeci de ani. Pentru că acest timp este cel puţin necesar pentru maturitatea necesară pentru o căsătorie bună şi durabilă şi în duh. Pentru că căsătoriţi prea tineri se strică prin savurare senzuală reciprocă, se scârbesc acuşi unul faţă de celălalt şi strâmtorarea căsătoriei este gata.

16] De aceea să depindă toată fericirea adevărată a căsătoriilor de judecărorul menţionat principal al căsătoriilor; în care comunitate va conduce atunci un judecător principal foarte înţelept funcţia lui foarte importantă, acolo va şi arătă acuşi situaţia în cel mai binecuvântat mod.

17] Un asemenea judecător principal va ţine atunci în inimă şi în ochi şi educaţia şi buna creştere a copiilor din comunitatea lui încredinţată şi va înţelege să prevină tuturor supărărilor cu mijloacele corespunzătoare; pe cei împotrivitori îi va pedepsi şi pe cei râvnitori pentru tot binele şi adevărul va înţelege să-i laude şi prin aceasta, să-i răsplătească, făcându-i limpede atenţi asupra binecuvântării conducerii gospodăriei lor.

18] Dar el nu ar trebui, cum s-a mai întâmplat ici şi colo, să îngăduie premii, căci astfel de motive exterioare nu sunt folositoare pentru formarea spirituală a unei parohii; deoarece membrii acesteia se întrec în faceri de bine, dar nu din pricina binelui în sine, care ar trebui să şi-l formeze fiecare om.

19] De abia mai trebuie pe lângă menţionat, că în sfârşit din aceasta - făcând abstracţie, că astfel de căsătorii sunt mai pure în ordinea lui Dumnezeu şi roadele binecuvântării le vor primi tot timpul de sus, bucurându-se de ele - chiar şi un stat mare şi conducătorul îmbălsămat îşi pot trage cele mai mari favoruri naturale şi de comportament; căci dacă un stat vrea să aibă subalterni buni, atunci trebuie ca pe aceştia să-i formeze deja din leagăn. Dacă părinţii vor să aibă copii buni, atunci trebuie ca pe aceştia să-i formeze deja din leagăn, căci, în caz contrar, aceştia devin sălbatici şi un chin pentru părinţi, în loc să fie o alinare şi o proptă solidă în zilele bătrâneţii.

20] Dar dacă căsătoriile ar fi ţinute în ordinea cea bună, atunci ar ieşi din astfel de căsătorii copii buni şi din copii ordonaţi reies cetăţeni ordonaţi şi aceştia vor deveni cetăţeni buni în inimă pentru împărăţia lui Dumnezeu; şi prin aceasta este totul rezolvat, ce poate cere ordinea dumnezeiască întotdeauna de la oamenii acestui pământ! - Este pentru tine totul limpede şi cât se poate de simplu?“

Despre cafea de la Isus

”Cafeaua este de departe cea mai rea plantă pe care omul şi-a găsit-o din lumea plantelor pentru plăcerea sa. Această plantă a fost creată numai pentru cai, măgari, cămile şi alte animale similare, cărora ea le întăreşte nervii și le animă. La oamenii care o consumă însă, această plantă are exact efectul opus, blochează energia și slăbește nervii, strică îngrozitor sângele, încălzeşte organele genitale şi atunci când lor nu se aduce o satisfacție imediată, atunci se creează din asta o nesimţire completă în organele excitabile ale corpului omenesc (frigiditate). Şi aceasta îi dă sufletului mult de lucru, pentru că potenţele grosolane din cafea sunt făcute numai pentru animale mari şi sufletul trebuie să le dea afară din corp, ceea ce îl face obosit, leneş, indiferent, întunecat, trist şi cârcotaş. Eu vă spun: o ceaşcă de bălegar cu zahăr este mult mai sănătoasă decât supa asta maronie făcută din prăjeala care provine de la o hrană animalieră.

V-am arătat daunele cafelei numai din cauză că Eu văd doar bine şi ştiu cât de mult ţin femeile la aceasta hrană de măgar şi nimic nu este mai dăunător pentru natura femeii decât savurarea acestei băuturi. Şi nimic nu face un corp mai nesimţitor – în special cel femeiesc – la un remediu vindecător, decât tocmai cafeaua asta. De aceea trebuie să se evite complet cafeaua, căci remediul nu-şi va face efectul absolut deloc!

Dacă cineva bea otravă şi este un băutor mare de cafea şi după ce a băut otrava va bea o porţie mare de cafea, atunci otrava nu va avea niciun efect! Dacă cafeaua este în stare să anuleze şi efectul unei otrave – dacă nu este prea puternică – cu cât mai mult poate ea să anuleze efectul acestor remedii heliopatice sau homeopatice care au nişte energii extrem de gingaşe! De aceea să se evite cu atenţie această băutură care este mai rea decât opiul şi care opreşte efectul remediilor nobile şi curate.”

(Jakob Lorber, Puterea de vindecare a luminii soarelui/Heliopatia - Carte scrisă de Jakob Lorber în 1851 prin dictat divin de la Iisus Hristos)

Postare preluată de pe pagina de Facebook Jakob Lorber, Noile revelații ale lui Isus 

Isus, despre cum putem și cum trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu?

”Află că iubirea este aceea care poate face totul cu putință! Iar cel care Îl iubește pe Dumnezeu Tatăl mai presus de orice, acela îmi aduce astfel ofranda supremă și mulțumirea cea mai dragă Mie; căci acela Îi jertfește lui Dumnezeu chiar întreaga sa lume. Dar, pe lângă iubirea pentru Dumnezeu Tatăl, mai există și o altfel de iubire, și anume iubirea pentru aproape. Cel care este deopotrivă sărac cu duhul și sărac în ceea ce privește bunurile lumești, acela este de fapt adevăratul <<aproape>>; iar ceea ce face un om pentru semenii lui de acest fel în numele Domnului, aceea face de fapt pentru Tatăl.

 
Cel care îl primește în casa lui pe un om sărman în numele Domnului Dumnezeu, acela Îl primește de fapt pe Domnul, iar fapta sa îi va fi răsplătită în ziua de apoi; cel care primește un înțelept de dragul înțelepciunii, acela va primi răsplata unui înțelept, iar cel care-i întinde un pahar cu apă proaspătă unui însetat, acela va fi răsplătit cu vin în Împărăția lui Dumnezeu Tatăl. Când faci însă fapte bune în folosul celor sărmani, fă-le în taină și cu toată iubirea și nu te lăuda cu faptele tale în fața lumii întregi. Căci Tatăl din ceruri vede oricum faptele tale, iar darurile făcute de tine cu iubire Îl vor bucura, iar El ți le va răsplăti însutit. Se mai poate spune că cel care se laudă față de toată lumea cu faptele sale bune, și-a și primit în felul acesta răsplata sa lumească și nu se mai poate aștepta la o alta.

Vezi tu, acestea sunt felurile de mulțumire și de jertfă care îmi sunt Mie pe plac, iar în afară de acestea, altele nu există pentru Mine. Căci toate acele jertfe prin foc și de alte feluri înalță un miros dezgustător către nările Domnului Dumnezeu, și toate rugile rostite doar din vârful buzelor Îl cutremură pe Dumnezeu, căci, în cazul lor, inima este departe de iubirea pentru El și pentru aproapele cel sărman! Cui îi pot fi oare de folos smiorcăielile lipsite de noimă din Templu, atâta timp cât gândurile acelor oameni nu sunt îndreptate către miile de frați săraci și înfometați din afara Templului? Mergeți deci și întăriți-i mai întâi pe cei care suferă, dați de mâncare celor flămânzi și de băut celor însetați, îmbrăcați-i pe cei goi și alinați-i pe cei îndurerați, izbăviți-i pe cei închiși și propovăduiți-le celor săraci cu duhul Evanghelia, și atunci veți face cu mult mai mult bine decât dacă vă veți ruga zi și noapte din vârful buzelor prin temple, în timp ce inimile voastre rămân împietrite și nesimțitoare la durerile fraților voștri cei sărmani!

Privește cerul, pământul și marea, uită-te la lună, la soare și la stele, uită-te la florile de pe câmpii și la copaci, la păsările din văzduh, la peștii din apă și la toate vietățile de pe suprafața pământului; uită-te la munții cei înalți, la nori, și la toate palele de vânt. Vezi tu, toate acestea Îi aduc slavă lui Dumnezeu, și totuși Dumnezeu nu privește niciodată plin de trufie către ele. El privește cu drag numai în inima acelor oameni care Îl recunosc și Îl iubesc ca fiind singurul lor Tată adevărat, bun și sfânt. Cum I-ar putea plăcea atunci Lui o inimă strâmbă sau o ceremonie trufașă cu tot felul de rugi rostite doar din vârful buzelor, în spatele cărora ghicești cel mai sfidător egoism, trufia și setea de putere, precum și destrăbălarea, minciuna și șarlatania?!

Cred că înțelegi acum că Dumnezeu nu are nevoie să primească slavă din partea acelor smiorcăiți, căci întreaga infinitate este plină de slavă pentru El. Și apoi, ce slavă I-ar putea aduce lui Dumnezeu omul care este prost și orb, când, de fapt, el oricum nu poate aduce slavă decât prin mila lui Dumnezeu care l-a făcut om?! Sau crezi oare că Dumnezeu poate să vadă vreo cinstire în faptul că oamenii îi sacrifică – de pildă – un bou, în timp ce își păstrează însă inimile împietrite, iar după ofranda adusă ei sunt chiar de zece ori mai răi decât au fost înainte de ea?! O, Eu nu doresc pentru Mine nicio slavă din partea oamenilor. Căci Tatăl din ceruri îmi dăruiește slava Sa peste măsură! Iar dacă oamenii respectă poruncile Mele, iar prin aceasta Mă iubesc și pe Mine, atunci ei Îl slăvesc de fapt pe Tatăl Meu, căci Ei și cu Tatăl suntem una. Și dacă așa stau lucrurile, potrivit adevărului deplin și etern, este limpede că Eu nu pot fi slăvit decât de către aceia care împlinesc voia lui Dumnezeu, așa cum v-au propovăduit-o Moise și toți ceilalți profeți și cum v-o propovăduiesc și Eu Însumi vouă, tuturor.
Înțelegeți acum în ce fel trebuie să-I mulțumiți lui Dumnezeu și cum trebuie El slăvit pentru tot binele pe care Îl dăruiește oamenilor?”

(Marea Evanghelie a lui Ioan, vol. 3, cap. 112, 3-16)

Postare preluată de pe pagina de Facebook Jakob Lorber, Noile revelații ale lui Isus

Îmi place

Comentează

Distribuie

Despre lamentările oamenilor

”Oamenii se plâng de foarte multe lucruri. Unii se plâng de timpurile grele şi de veşnicele scumpiri. Alţii îi înjură pe guvernanţi, convinşi că totul este din vina lor. Unii îi condamnă pe preoţi, iar alţii pe cei care trăiesc în lux. Pe scurt, toată lumea dă vina pe alţii pentru relele acestei lumi. Nimeni nu se întreabă însă dacă nu cumva a contribuit personal la agravarea situaţiei, dacă atitudinea sa este cu ceva mai bună decât a celor din jur.

Văd de multe ori părinţi care se plâng de luxul în care trăiesc alţii în timp ce abia i-au cumpărat fiicei lor o rochie scumpă. Ce mai poţi spune unor asemenea oameni, care văd paiul din ochiul altuia, fără să vadă bârna din ochiul lor? Nu poţi să le răspunzi decât un singur lucru: dacă îţi displace atât de mult luxul, de ce cedezi ispitei de a-i cumpăra fiicei tale rochii scumpe, numai din orgoliu? În loc să te plângi, începe prin a-ţi îmbrăca mai simplu copiii. În acest fel, poate că şi alţii îţi vor urma exemplul, iar ei vor fi urmaţi la rândul lor de alţii. În acest fel, treptat, articolele de lux vor dispărea complet din magazine, căci nu le va mai cumpăra nimeni. Cum poţi să ceri ca alţii să devină mai buni dacă nu poţi deveni tu însuţi mai bun?

Mulţi negustori se plâng de taxele şi impozitele pe care le plătesc, dar nu-şi dau seama că ei înşişi au inventat această plagă guvernamentală, taxându-şi de multe ori clienţii cu profituri uriaşe. Dacă cineva îşi exploatează fără ruşine semenii, cum le poate cere el guvernanţilor să facă ceea ce nu face el însuşi? De altfel, vă avertizez: voi aranjaţi întotdeauna lucrurile astfel încât să vă maximizaţi plăcerea personală, iar Eu aranjez întotdeauna guvernele pe care le meritaţi (şi care respectă exact modelul impus de voi). Guvernul nu face altceva, la scară mare, decât ceea ce faceţi voi la scară mică. Cine le impune fraţilor lor cele mai mari taxe dacă nu comercianţii? Sper să înţelegeţi din aceste cuvinte că singurii responsabili pentru problemele oamenilor sunt ei înşişi. De aceea, toate motivele acestor plângeri vor rămâne până când cei care le cauzează se vor schimba.

La fel, proprietarii de case din marile oraşe se plâng de impozitele pe locuinţe şi terenuri, dar dacă un chiriaş întârzie cu plata chiriei, ei îl dau pe loc în judecată, după care îi pun poprire pe bunuri şi în final în evacuează. Aşa se explică de ce cresc continuu impozitele pe case şi pe terenuri, şi ele vor continua să crească atât timp cât va fi necesar, adică până când inimile proprietarilor se vor înmuia şi ei vor învăţa să le dea inclusiv săracilor câte o cameră în casa lor, fără să le perceapă nici un fel de plată.
Toate aceste pedepse sunt absolut necesare, şi vă asigur că ele vor deveni din ce în ce mai drastice. De altfel, dacă nu sunteţi mulţumiţi cu solul liniştit al acestui Pământ, pe care cresc atâtea fructe, nu aveţi decât să plecaţi pe mare, pentru a învăţa care este diferenţa între linişte şi furtună. Dacă valurile mării agitate nu vă înghit cu totul, ba chiar vă place acolo, puteţi rămâne pe mare. Dar Eu vă spun: Pământul cel solid este mult mai liniştit, căci el nu poate fi schimbat cu una cu două, la fel cum cuvintele lui Dumnezeu rostite din vechime nu pot fi inovate, rămânând la fel de actuale şi astăzi. Graţia lui Dumnezeu se găseşte pretutindeni pe Pământ, pentru toţi cei care o caută. Cât despre cei care nu sunt interesaţi de graţia Mea, ci doar de schimbări şi inovaţii, motivaţi în principal de dorinţa de a fi mai presus ca alţii în poziţie socială sau în proprietăţi, ei nu au decât să se închine Diavolului, căci în cer nu se va găsi nimeni care să verse măcar o lacrimă pentru ei.

Să vorbim acum de plângerile referitoare la preoţi. Nici acestea nu ajung deloc la urechea Mea, căci Eu am aranjat astfel lucrurile încât oricine doreşte, să poată avea acces liber la Cuvântul Meu.
După cum vedeţi, pentru Mine nimic nu are valoare, cu excepţia unei inimi pure, pline de iubire, şi a credinţei în Mine. Cine nu este satisfăcut cu acest lucru şi pentru care cuvântul unui predicator este mai important decât cuvintele rostite de Mine nu are decât să rămână în orbirea sa, pe care o merită cu vârf şi îndesat. Cât despre cei pentru care un lăcaş de cult luxos, construit cu bani mulţi, este mai important decât o inimă pură (singurul templu real al Duhului Sfânt), aceştia nu au decât să se ducă şi să se roage acolo.

Cum ar putea toate catedralele din lume să slujească slavei Mele? Cât timp am stat pe pământ, Eu nu am căutat gloria deşartă, ci doar credinţa şi iubirea. Transformarea Mea – singurul Dumnezeu etern, adevărat şi viu – într-un idol reprezintă pentru Mine o atrocitate, căci Eu nu doresc să fiu adorat decât întru spiritul şi adevărul care sălăşluiesc în inima curată a oamenilor.
Adevărata adoraţie constă în recunoaşterea Mea ca Dumnezeu şi Părinte, în iubirea Mea mai presus de orice şi în respectarea poruncii de a-şi iubi semenii. O catedrală nu poate contribui cu nimic la slăvirea Numelui Meu, căci ea nu arată cine sunt Eu, ci doar de ce sunt capabili oamenii, în aroganţa şi nesăbuinţa lor.

Cel care îmi admiră cu adevărat puterea şi măreţia ar trebui să meargă în Natură şi să privească soarele, luna şi stelele. Acolo veţi găsi suficiente argumente pentru a recunoaşte omnipotenţa lui Dumnezeu. În locul statuilor şi picturilor din catedrale, veţi găsi oameni reali, vii, şi alte creaturi fascinante. În locul ornamentelor, puteţi admira pădurile seculare şi pajiştile magnifice, care vorbesc de la sine despre măreţia, slava şi înţelepciunea Creatorului etern. Această contemplare poate înălţa uşor inima omului până la adevărata slavă a lui Dumnezeu. Deşi înţelepciunea este întotdeauna victorioasă asupra prostiei, nu trebuie să credeţi însă că oamenii proşti vor dispărea; acest gen de oameni vor continua să existe atât timp cât va exista iadul. Mulţi se întreabă de ce permit Eu atâtea atrocităţi şi de ce nu distrug străvechea idolatrie cu fulgerele şi trăznetele cerului. De vreme ce am procedat astfel în timpurile de demult, de ce nu mai repet acest lucru şi astăzi? Dar Eu vă spun: lăsaţi grâul să crească, şi va veni timpul recoltei. Cine cunoaşte eternitatea nu se simte niciodată presat de timp. Numai proştii se simt încolţiţi de timp; cei înţelepţi ştiu să aştepte, la fel cum ştiu la ce porţi să bată.”

(Domnul vorbește prin Jakob Lorber, Pâmântul și luna, cap. 64/65)

Postare preluată de pe pagina de Facebook Jakob Lorber, Noile revelații ale lui Isus

Isus, despre esenţa fricii.

La întrebarea Iarei, în timp ce ea și Isus se aflau pe vârful unui munte foarte abrupt, de ce celorlalți care îi însoțeau le este frică, deși El, care este stăpânul tuturor elementelor, se afla alături de ei, Isus îi răspunde:

 
”Vezi, acestea sunt produse de măruntaiele lumii vechi, care nu a fost încă înlăturată! Dacă aceasta ar fi întru totul înlăturată din ei, așa cum este la tine, lor nu le-ar mai fi frică și nici nu li s-ar mai putea face frică, pentru că spiritul este suficient de puternic pentru a supune întreaga natură. Vezi, acum ne aflăm pe creasta unui munte pe care nu a mai ajuns vreodată omul! După cum vezi, versanții sunt pe toate părțile atât de abrupți încât ei nu pot fi escaladați pe cale obișnuită. Chiar tu ai văzut că nu mai exista nicio posibilitate de a urca pe versanții verticali după ce am parcurs jumătate din drum folosindu-ne de puterile noastre. Căpitanul și ceilalți au întrebat: 'Ce vom face?' Eu însă am urcat împreună cu tine înainte, și ceilalți ne-au urmat fără a obosi niciun pic. Cum de a fost posibil?

Vezi, spiritul din om a făcut ca așa ceva să fie posibil! Eu am trezit spiritul din oameni pentru această perioadă de timp și ei și-au purtat trupurile până aici, pe creastă. Dar, pentru că spiritul lor nu era obișnuit cu o asemenea stare, când i-am lăsat puțin singuri ei s-au retras din nou în trupurile lor, pentru a se odihni, iar sufletele lor s-au umplut de teamă. Dacă spiritul lor ar fi rămas pe deplin treaz în inimile lor, atunci ei nu ar mai fi simțit frica. Spiritul ar fi umplut atunci sufletul cu încrederea cea mai luminoasă și le-aș fi sădit în inimă convingerea că toată natura trebuie să-i fie doar lui (spiritului) supusă! Dar, pentru că așa ceva nu s-a putut petrece pentru o perioadă mai îndelungată, din cauza vechii lumi care, în parte, se mai află încă ascunsă în sufletele lor, ei au fost cuprinși de frica lumească pe care o vezi acum la ei. Sufletul omului își găsește calea înapoi, în carne, dar merge astfel într-o direcție greșită. El poate să meargă însă în direcția bună, spre spiritul care este mereu una cu Dumnezeu, la fel cum lumina soarelui este tot una cu soarele. Dacă un suflet se deprinde cu trupul, care, prin el însuși, este lipsit de viață și care-și primește viața de la suflet pentru o anumită perioadă de timp (dacă nu i se face vreun rău), atunci sufletul se identifică din ce în ce mai mult cu trupul carnal. Dacă sufletul se identifică tot mai mult cu trupul, astfel încât în cele din urmă el devine una cu trupul, atunci el este cuprins de sentimentul decrepitudinii, care este o caracteristică a cărnii. Acest sentiment este teama care-l face pe om, cu timpul, neputincios.

Cu totul altul este cazul unui om al cărui suflet se identifică încă din tinerețe cu spiritul, mergând astfel în direcția cea bună! Sufletul nu se va simți atunci amenințat de nicio distrugere posibilă! Starea lui este identică cu cea a indestructibilului Sine Divin. El nu mai poate cunoaște moartea pentru că s-a unit cu spiritul care este etern și care este un stăpân al lumii vizibile, fizice. Urmarea evidentă, pentru omul care mai trăiește în trup, este faptul că orice teamă rămâne departe de el, deoarece acolo unde nu există moarte, nu există nici frică! Din această cauză, oamenii trebuie să aibă cât mai puține griji pentru lucrurile lumii și trebuie să se preocupe doar de unirea sufletului cu spiritul și nu cu trupul! Ce-i folosește omului că toată lumea este la picioarele trupului său, dacă sufletul lui este foarte tare rănit? Întreaga lume, tot ceea ce vedem de jur împrejurul nostru, va trece, dispărând asemenea scurtei frumuseți a baloanelor de săpun care se sparg. Chiar și cerul și toate stelele lui vor dispărea atunci când le va veni vremea. Singur spiritul va rămâne etern, la fel ca fiecare cuvânt al Meu.

Este deosebit de greu să vii în ajutor oamenilor care se deprind prea mult cu lumea, devenind una cu ea. Ei cred că viața lor depinde și este una cu lucrurile trecătoare ale lumii și de aceea calea spirituală devine, în cele din urmă, de nepătruns pentru ei! Iar dacă te apropii de ei pe căile naturii sau ale lumii, nu-i ajuți absolut deloc, ci doar îi încurajezi să se îndrepte și mai repede spre judecata lor și, astfel, spre moartea sufletelor lor! Aceia dintre oamenii lumii care vor să-și salveze sufletul, trebuie să facă eforturi uriașe și să înceapă să se lepede pe cât posibil de toate lucrurile lumești. Dacă fac aceasta cu sârguință și zel, ei se vor salva și vor obține viața veșnică. Dacă nu o vor face însă, ei nu vor mai putea fi ajutați în niciun fel, decât printr-o imensă suferință care să vină din partea lumii. Astfel ei vor învăța să disprețuiască lumea și strălucirea ei și își vor întoarce fața spre Dumnezeu, începând să caute scânteia divină din ei și identificându-se tot mai mult cu aceasta. Eu îți spun ție: fericirea lumii este moartea sufletului!”

(Marea Evanghelie a lui Ioan, vol. 2, cap. 132, 5-13)

Postare preluată de pe pagina de Facebook Jakob Lorber, Noile revelații ale lui Isus

Semnele prezenței spirituale a Domnului nostru Isus Cristos 

Un grec convertit, la despărțirea de Isus: ”Doamne, Doamne, Dumnezeule și Învățătorule din veșnicie prin Spiritul Tău! Chiar dacă ne părăsești acum în persoana Ta vizibilă, te rugăm să rămâi la noi cu Spiritul Tău Divin suprem și să binevoiești să ne dai câte un semn câteodată care să ne fie dovadă că te gândești la noi și că, în spirit, ești cu noi!” La aceasta Isus spune: ”Da, așa va fi, până la sfârșitul vremurilor acestei lumi vizibile! Și nu numai un semn, ci mai multe veți primi mereu, ca dovadă că Eu sunt în Spirit cu voi, printre voi și în voi, mereu prezent! Semnele clare și niciodată înșelătoare vor fi întotdeauna următoarele:

Un prim semn este că Mă veți iubi mai mult decât orice pe lumea aceasta! Căci dacă cineva iubește ceva din lumea aceasta mai mult decât pe Mine, Acela nu Mă merită; dar cine Mă iubește cu adevărat mai presus de toate, Acela este în Mine, prin această iubire adevărată, și Eu sunt în el.

Un al doilea semn al prezenței Mele este Acela că voi, din iubire pentru Mine, îi veți iubi pe cei apropiați vouă, tineri și bătrâni, ca pe voi înșivă; căci acela care nu-și iubește aproapele, pe care îl vede, cum va putea el să-L iubească pe Dumnezeu din Mine, pe care nu-L vede? Voi n-o să Mă mai vedeți niciodată în această lume așa cum Mă vedeți și Mă auziți acum! Iar atunci când nu Mă veți mai vedea, va rămâne oare iubirea voastră la fel ca acum, când Mă vedeți? În cazul vostru, da, iubirea va rămâne cu siguranță; dar aveți grijă ca ea să rămână și la urmașii voștri! Căci la acela care Mă iubește cu adevărat în inima lui mai presus de toate și trăiește și făptuiește după Voia Mea pe care i-am dezvăluit-o, la acela voi veni Eu Însumi în Spirit și Mă voi arăta lui.

Un al treilea semn al prezenței Mele în și printre voi va fi și acela că veți primi întotdeauna tot ceea ce-i veți cere cu ardoare Tatălui din Mine în numele Meu. Dar se-nțelege de la sine că nu trebuie să Mă rugați pentru nimicuri și aspecte trecătoare din această lume; căci dacă veți face aceasta, va însemna că voi iubiți acele aspecte mai mult decât pe Mine, ceea ce mu ar fi desigur un semn al prezenței Mele în și printre voi.

Un al patrulea semn al puternicei Mele prezențe în și printre voi va fi și acela că, atunci când vă veți așeza mâinile pe un bolnav de-o boală trupească, în numele Meu și cu o adevărată iubire, el sa va însănătoși, dacă însănătoșirea va servi vindecării sufletului său. Se înțelege și aici de la sine că va trebui mereu să vă repetați în inimă: ‘Doamne, nu voia mea, ci numai Voia Ta să se facă!’ Căci voi nu puteți ști când și cum însănătoșirea trupului îi este sufletului de ajutor spre propria sa însănătoșire, iar o viață veșnică în trup nu îi este data niciunui om! De aceea, punerea mâinilor nu-i poate aduce întotdeauna oricărui om însănătoșirea de răul trupesc. Dar voi nu veți face niciun păcat dacă veți arăta iubire oricărui bolnav, după cum v-am spus. Ajutorul îl voi aduce Eu, dacă aceasta va sluji însănătoșirii sufletului omului, ceea ce numai Ei pot să știu. Dacă vreodată, fiind undeva departe, veți afla că unul sau altul din prietenii voștri a căzut bolnav la pat, rugați-vă pentru el și puneți-vă în Spirit mâinile pe el, iar lui îi va fi mai bine! Dar în același timp spuneți în inimă următoarea rugăciune, compusă din câteva cuvinte: ‘Fie ca Domnul nostru Isus să te ajute, să te întărească și să te vindece prin grația, iubirea și compasiunea Lui!’ Dacă veți rosti în sufletul vostru, plini de încredere în Mine, această rugăciune pentru prietenul vostru bolnav – ori pentru o prietenă bolnavă – și în același timp vă veți pune mâinile asupra lui în Spirit, oricât de departe v-ați afla, lui îi va merge chiar din acea clipă mai bine, dacă aceasta ajută însănătoșirii sufletului său.

Un al cincilea semn al prezenței Mele în și printre voi va fi și acela că, dacă veți face Voia Mea mereu, veți renaște în Spirit. Acesta va fi un adevărat botez al vieții, pentru că atunci veți fi pătrunși de Duhul Meu, care vă va călăuzi spre deplina înțelepciune. Acest al cincilea semn să-l caute fiecare dintre voi! Căci cel în care se va manifesta acest semn va avea Viața Veșnică deja din lumea aceasta și va putea să facă și să creeze tot ceea ce pot Eu să fac și să creez; căci atunci el va fi una cu Mine. Acum, că v-am arătat care sunt semnele prezenței Mele, făptuiți în consecință, și veți putea simți cu adevărat prezența Spiritului Meu în preajma voastră, în voi și printre voi!”

(Marea Evanghelie a lui Ioan, vol. 9, cap. 43)

Postare preluată de pe pagina de Facebook Jakob Lorber, Noile revelații ale lui Isus