Dincolo de prag - doua scene de pe patul de moarte si dupa trecerea dincolo

Pe vremea când scria, prin dicteu divin, cartea „Scene de pe patul de moarte”, Jakob Lorber a primit un mesaj adiţional, menit să faciliteze înţelegerea aspectelor prezentate şi care poate servi drept introducere. Mesajul avea şi scopul de a răspunde criticilor potrivit cărora anumite scene şi fraze ar fi incompatibile cu inspiraţia divină a acestor dictări, fără să ţină seama că în lumea de dincolo, înainte de a se uni cu spiritul său, sufletul nu poate gândi, vorbi sau acţiona altfel. Iată cum suna acest avertisment: …”Anumite scene sunt prezentate, deopotrivă pictural şi verbal, exact aşa cum se petrec ele în lumea spiritelor, pentru a dovedi astfel cititorului că după ce îşi părăseşte învelişul fizic, omul rămâne exact la fel cum era în lumea fizică, păstrându-şi înfăţişarea exterioară, felul de a vorbi, opiniile, comportamentul, înclinaţiile şi pasiunile. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte acţiunile care derivă din aceste trăsături de personalitate. Acestea vor rămâne neschimbate până când sufletul va cunoaşte renaşterea spirituală plenară. De aceea, această stare de tranziţie este cunoscută sub numele de „spiritualitate naturală (materială)”, spre deosebire de cea care corespunde renaşterii plenare a spiritului, care este numită „spiritualitate pură”. Cât despre mediul în care ajunge sufletul, acesta este întotdeauna o reflectare a naturii sale interioare”…

Sper ca acest avertisment să le fie de folos cititorilor acestor scene din lumea de dincolo, precum şi a marilor lucrări referitoare la lumea de apoi, care, din cauza volumului lor, apar ca lucrări separate.

Scena 1 - Un om faimos (28 iulie 1847)

Ne aflăm lângă patul de boală al unui om foarte celebru, cunoscut de întreaga lume, cu câteva ore înainte de trecerea sa în eternitate. Vom analiza comportamentul său în această lume şi intrarea sa în lumea de dincolo, precum şi felul în care cele două lumi se întrepătrund şi devin una, astfel încât să înţelegeţi cât mai clar felul în care se aplică regula descrisă mai sus.

Cât timp a trăit în această lume, faptele acestui om au fost de o asemenea natură şi au creat atâtea rezonanţe încât ecoul lor a străbătut întregul pământ ca un meteor, atrăgând ochii tuturor asupra lui, astfel încât oameni din toate colţurile lumii au auzit de el, iar presa a scris atâtea pagini despre viaţa lui încât s-ar fi putut acoperi cu ele suprafaţa întregii Europe. Şi iată, acest mare om, acest filantrop, acest pseudo-luptător plin de ardoare pentru interesele politice şi religioase ale naţiunii lui, zace acum pe patul de boală, plin de disperare şi de teamă, căci ştie că i se apropie ceasul şi că nu mai are nici o speranţă de scăpare.

Fiind în sinea sa un ateu, el se află într-o stare de confuzie dureroasă, într-un fel de amorţeală mentală, în care se gândeşte la dispariţia rămăşiţelor sale pământeşti. Înfiorat, prin minte îi trece gândul că s-ar putea trezi în mormânt, suportând durerile îngrozitoare ale intrării în putrefacţie, aşa că cere să fie îmbălsămat, dar nu înainte ca inima şi intestinele sale să fie separate de trup şi îngropate într-un loc suficient de frecventat de marele public, pentru ca nu cumva să zacă în uitare.

În această stare de teroare, el îşi aminteşte de ameninţările dureroase ale bisericii catolice, de aruncarea în iad, de care s-a amuzat public întreaga viaţă, pentru când era convins că va trăi o sută de ani. la fel ca nişte furii, aceste gânduri teribile revin mereu şi îi chinuiesc inima, căci omul nostru ştie perfect că a comis mari păcate. De aceea, el nu primeşte nici comuniunea, nici împărtăşania, iar zgomotul clopotelor bisericii sau al slujbei nu sunt prezente ca să-i liniştească inima. În faţa ochilor îngroziţi ai sufletului flăcările îngrozitoare ale iadului încep deja să ardă.

Vigoarea şi siguranţa lui de altădată dispar, la fel ca şi filosofia sa, de care era atât de mândru, iar sufletul lui rănit se scufundă deja în bezna morţii. Ameninţat de temeri din toate direcţiile, sărmanul suflet caută cu disperare o ultimă scânteie în inima sa, cândva atât de plină de curaj (pe când se afla în lumea exterioară). Nu întâlneşte însă decât un mare gol, şi în loc de consolare, se trezeşte în faţa distrugerii eterne şi a durerii îngrozitoare a iadului.

Aşa se văd lucrurile din perspectiva voastră lumească. Să privim însă şi din cealaltă perspectivă, cea a lumii de apoi. Iată, la marginea patului bolnavului stau trei îngeri, cu feţele acoperite, şi îl privesc.

Îngerul A. îi spune lui B.: „Frate, cred că s-a terminat cu el. Din acest mărăcine nu au cum să mai apară struguri. Uite cum se chinuieşte sufletul lui, fără să găsească nici o cale de ieşire, şi cât de palid este sărmanul spirit din interiorul său! De aceea, bagă-ţi mâna în intestinele sale deja rigide şi scoate afară nefericitul suflet din noaptea în care se află, în timp ce eu voi sufla asupra lui în numele Domnului şi îl voi trezi faţă de această lume. Iar tu, frate C., condu-l apoi pe cărările Domnului până la destinaţia la care trebuie să ajungă, în conformitate cu gradul lui de libertate şi de iubire. Aşa să fie!”

Îngerul B. îşi introduce mâna în intestinele omului şi spune: „În numele Domnului, trezeşte-te şi fii liber, frate, atât cât îţi permite iubirea pe care o ai. Aşa să fie!”

În lumea voastră, trupul mort se întoarce în ţărână, dar în lumea cealaltă sufletul orb se naşte la viaţă!

Acum, îngerul se îndreaptă către el şi îi spune: „Frate, de ce eşti orb?” Iar cel de-abia trezit îi răspunde: „Într-adevăr, sunt orb. Dacă îţi stă în puteri, fă-mă să văd din nou, ca să înţeleg ce s-a întâmplat cu mine, căci dintr-o dată toate durerile m-au părăsit!”

Îngerul A. suflă peste ochii celui trezit, care îi deschide şi priveşte în jur cu uimire. Dintre cei trei, el nu îl vede decât pe C., pe care îl întreabă: „Cine eşti tu? Şi unde mă aflu? Ce s-a întâmplat cu mine?”
Îngerul îi răspunde: „Eu sunt un mesager al lui Dumnezeu, al Domnului Iisus Christos, şi am misiunea să te conduc pe cărările Domnului, dacă doreşti acest lucru. În lumea materială, trupul tău a murit, şi te-ai trezit acum în lumea spiritelor.

Ţi se deschid acum în faţă două căi: una conduce către Domnul, către cer, iar cealaltă către iad. Nu depinde decât de tine pe care doreşti să o apuci. În această lume eşti complet liber şi poţi face orice doreşti. Dacă te vei lăsa ghidat de mine, îţi va merge bine. Dacă preferi însă să fii propriul tău stăpân, nimeni nu te va împiedica. Trebuie să ştii însă un lucru, că aici nu există decât un singur Dumnezeu, un singur Domn şi un singur Judecător, care este Iisus, Cel pe care oamenii l-au crucificat pe pământ! Acceptă-L pe El, şi vei cunoaşte lumina şi viaţa cea mai înaltă. Tot restul nu sunt decât iluzii născute din propria ta fantezie, în care trăieşti încă, în timp ce asculţi aceste cuvinte ale mele”.

Cel nou trezit spune: „Aceasta este o doctrină nouă, care se opune doctrinei Romei, fiind deci o erezie! Cât despre tine, care încerci să mă convingi de asemenea prostii în acest loc îndepărtat, îmi pari mai degrabă un emisar al iadului, decât unul al cerului. De aceea, te invit să mă laşi în pace şi să nu mă mai tentezi cu ereziile tale!”

Îngerul C. îi răspunde: „Foarte bine, în numele Domnului Iisus, libertatea pe care o preferi mă eliberează de grija pe care trebuia să ţi-o port. Îţi doresc să ajungi singur la lumină. Aşa să fie!”

După care, îngerul C. dispare, iar cel nou trezit intră în sfera natural-materială care corespunde nivelului său de conştiinţă, regăsindu-se printre o sumedenie de cunoştinţe şi uitând aproape complet ceea ce s-a întâmplat cu el. El continuă să trăiască în lume la fel ca mai înainte, să procedeze exact la fel, fără să se preocupe de cer sau de iad, şi încă şi mai puţin de Mine, Domnul vostru, al tuturor. Aceste trei aspecte, singurele care contează, i se par în continuare ridicole, un fel de vis, şi oricine i-ar reaminti de ele ar fi invitat să plece de lângă el.

Din acest prim exemplu v-aţi putut da seama în ce fel de ape se scaldă foarte mulţi dintre „marii voştri oameni”. Exemplele care vor urma vor elucida şi mai bine chestiunea.

Scena 3 - Un om bogat (3 august 1847)

Ne aflăm din nou la căpătâiul unui bolnav, de data aceasta un om foarte bogat, dar care şi-a acumulat cinstit averea, şi-a crescut copiii, educându-i corect, şi nu a ezitat toată viaţa să le dăruiască săracilor, ce-i drept inclusiv prostituatelor sărace, dar tinere, care nu se feresc să se dăruiască trupeşte pentru un ducat. În schimb, a preţuit Sfânta Scriptură, citind-o de multe ori, ferm convins că Iisus era în realitate Iehova. A înţeles acest lucru citind cărţile lui Swedenborg, pe care le-a citit integral, cu excepţia câtorva lucrări neînsemnate.

Această cunoaştere din cărţi l-a făcut de-a lungul vieţii să se enerveze ori de câte ori auzea pe cineva vorbind cu indiferenţă sau cu dispreţ despre Iisus. Dacă întâlnea asemenea „Anticrişti”, cum le spunea el, aceştia se puteau aştepta la consecinţe dintre cele mai neplăcute din partea lui, inclusiv la atacuri fizice. Pe scurt, omul nostru era un model perfect de creştin pur.

El s-a îmbolnăvit la o vârstă destul de înaintată, după un mare banchet la care a mâncat prea mult, dar mai ales pentru că după masa cea îmbelşugată, stropită cu vinuri abundente, care i-au aprins sângele, s-a dedat unor jocuri voluptoase cu o tânără prostituată.

Ajuns acasă, el s-a simţit uşor ameţit, dar a fost convins că era vorba doar de o uşoară stare de beţie. Când a încercat însă să se bage în pat, picioarele l-au lăsat; omul a căzut şi a suferit ceea ce voi aţi numi o moarte fulgerătoare.

Este inutil să menţionăm că membrii familiei sale, alarmaţi, au încercat tot ce le-a stat în puteri pentru a-l resuscita, dar în zadar, căci cei ridicaţi de spiritele angelice nu se mai pot trezi în această lume fizică.

Aşadar, nu putem vorbi prea mult despre agonia fizică a acestui om şi vom trece direct la lumea spiritelor, pentru a vedea cum se va integra el în ea, ce va face şi încotro o va apuca.

Mai întâi de toate trebuie să ştiţi că cei care mor ca urmare a unui atac de cord nu sunt conştienţi de faptul că au murit. Ei nu simt nici o schimbare, nici în casa lor, care rămâne exact aşa cum o ştiau pe pământ, nici în ceea ce priveşte starea lor de bunăstare fizică, exceptând faptul că se simt mult mai sănătoşi decât pe vremea când trăiau pe pământ. În plus, nu văd îngerii, deşi aceştia sunt foarte aproape de ei, şi în general nu văd nimic din lumea spirituală, cu toate că sunt perfect integraţi în ea. Pe scurt, ei continuă să se creadă în lumea fizică. Continuă să mănânce şi să bea, trăiesc în locul în care au trăit dintotdeauna, în casa lor şi în cercul familiei lor, din care nu lipseşte nici un membru.

Exact aceasta este situaţia omului nostru, aflat deja în lumea spiritelor. El se culcă în pat cu o stare de bună dispoziţie, în dormitorul pe care îl cunoaşte foarte bine, absolut identic cu cel de pe pământ. Se întinde confortabil în pat, aşteptând să adoarmă! Ce îl uimeşte la culme pe omul nostru este că de această dată nu reuşeşte deloc să adoarmă, căci spiritele nu ştiu ce este somnul, deşi au şi ele o stare corespondentă, numită odihnă, care nu are însă nimic de-a face cu somnul pământesc.

Să vedem aşadar ce gândeşte şi cum se comportă amicul nostru în această stare, nouă pentru el. el se întoarce către Lini, soţia sa, şi îi spune: „Hei, Lini, dormi?” Lini se ridică din pat şi îi răspunde: „Ce doreşti, dragă Leopold, s-a întâmplat ceva?” Trebuie să precizăm că rolurile soţiei, copiilor şi celorlalţi membri ai familiei sale sunt jucate de câţiva îngeri „sub acoperire”. Omul: „Nu, nu am nimic, slavă cerului! Dar nu simt nici cea mai mică geană de somn. Dacă eşti bună, adu-mi nişte somnifere, poate o să-mi fie mai bine”.

Lini se ridică şi îi împlineşte dorinţa soţului ei. Dar cu toate somniferele, somnul refuză să apară.

După o vreme, omul spune: „Lini, du-te şi mai adu-mi câteva somnifere, căci tot nu pot să adorm. În loc să mi se facă somn, mă simt din ce în ce mai lucid”.

Lini: „Haide, lasă pastilele; să nu-ţi strici stomacul. Mai bine fă dragoste cu mine, poate după aceea o să ţi se facă somn, dacă tot ţii atât de mult să adormi”.

Uimit la culme, soţul îi răspunde: „Dar, dragă Lini, ştii foarte bine că după ce mă întorc de la aceste festine îmi este destul de greu să fac dragoste. Experienţa te-a învăţat că natura refuză să mai coopereze în asemenea cazuri. De aceea, mai bine dă-mi pastilele acelea”.

Soţia: „Ciudat, dragul meu soţ! Am auzit bârfe care susţin că după asemenea festine, bogatul şi piosul Leopold se duce la o oarecare Cilli şi face dragoste cu ea, astfel încât tinerii să poată lua exemplu de la el. dar dacă mai târziu, credincioasa sa soţie, deşi ceva mai vârstnică decât Cilli, îi aduce aminte că este soţia lui, şi dacă – dintr-un motiv sau altul – Leopold nu îşi găseşte somnul, el găseşte întotdeauna o mie de argumente filosofice, teozofice şi Dumnezeu mai ştie de ce altă natură, pentru a se opune cererilor justificate, şi atât de rare, ale soţiei sale legitime. Ascultă, Leopold, prieten al adevărului, după cum te pretinzi, cum te simţi în sinea ta atunci când îmi spui asemenea minciuni ipocrite şi demne de tot dispreţul, mie, care ţi-am fost cea mai credincioasă dintre soţii? De câte ori nu mi-ai descris în culorile cele mai teribile cumplitul păcat al adulterului! Ce ai de spus în favoarea ta, dacă îţi voi aduce argumente dincolo de orice îndoială care vor demonstra că tu însuţi eşti un adulter?”

Absolut consternat, soţul îi spune: „Lini, draga mea, de unde ştii tu asemenea lucruri despre mine? Cu siguranţă, nu puteam să fac aşa ceva decât la o beţie cruntă, şi chiar dacă am făcut-o, mizez pe răbdarea ta creştină în faţa slăbiciunilor mele omeneşti, cu speranţa că nu te vei folosi de ele pentru a dezonora căminul nostru! Fii rezonabilă, scumpa mea soţie, şi nu mai vorbi despre acest subiect. Eu continui să te iubesc la fel de mult ca şi odinioară. Fii bună cu mine, draga mea Lini, şi îţi promit că nu voi mai face niciodată aşa ceva!”

Lini: „Bine, te cred. Atunci când cineva a trăit toată viaţa aşa, înşelându-şi soţia credincioasă cel puţin o dată la două săptămâni, ba chiar îmbolnăvindu-se din când în când din acest motiv, cred că vine timpul când trebuie uitate asemenea acţiuni, despre care Sfânta Scriptură spune: ‚Iubitorii de târfe şi adulterii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu’! Dar mai bine spune-mi, dragul meu soţ atotcunoscător în ale teozofiei, ce ai face dacă Domnul te-ar chema brusc la El? Cât de fericit ai fi într-un asemenea caz? Sau poate că ai primit o dispensă scrisă din partea Domnului în care Acesta îţi spune că poţi să iubeşti până când vei ajunge să te corectezi singur? Nu vreau să spun nimic cu referire la acea Cilli, dar ce ai de spus în ceea ce priveşte ataşamentul tău, indiscutabil de natură amoroasă, faţă de fiica noastră mai mare, pe care l-ai demonstrat fără putinţă de tăgadă înainte de căsătoria ei, păcătuind astfel cumplit înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor? Ce ar fi spus aceştia dacă ar fi ştiut de ruşinea ta? Şi ce crezi că va spune Dumnezeu?”

Încă şi mai uimit, soţul spune: „O, draga mea, începi să mă chinuieşti cu adevărat! Evident, ai dreptate, şi ar fi o prostie din partea mea să neg ceea ce ai spus. Dar este foarte dureros, şi realmente nu pot să înţeleg de ce deschizi acum aceste răni, tu, care nu ai spus niciodată nimic, încercând parcă cu tot dinadinsul să mă distrugi?

Nu uita că noi, oamenii, suntem foarte slabi din punct de vedere trupesc, deşi avem libertatea de a alege, aşa că poţi să mă ierţi pentru toate slăbiciunile mele! Nu uita că Domnul nu a condamnat adulterul, astfel încât un adulter care se căieşte va găsi cu siguranţă înţelegere în faţa Lui! De aceea, nu mă judeca nici tu, draga mea soţie, căci îmi mărturisesc păcatul în faţa ta şi a fiicei noastre, şi mă căiesc pentru el. fie ca şi Domnul Iisus să mă ierte, aşa cum mă vei ierta tu!”

Aparenta soţie spune: „Bine, fie ca toate greşelile tale să-ţi fie complet iertate pentru totdeauna. Dar ai grijă ca de acum înainte să nu mai abuzezi de aşa-zisele tale slăbiciuni, căci în acest caz nu vei beneficia prea mult de pe urma acestei iertări depline, pe care ţi-o acord acum! De aceea, voi mai rămâne o vreme alături de tine, şi voi vedea… de adormit însă, nu vei mai adormi. Ascultă-Mă: nu te mai afli pe pământ, ci ai ajuns în lumea spiritelor! Iar Eu, pe care M-ai confundat din greşeală cu fosta ta soţie, care nu era nici ea prea demnă în ochii Mei, nu sunt soţia ta. Priveşte-Mă: Eu sunt Domnul şi Dumnezeul tău! Dacă doreşti, poţi rămâne aşa cum eşti, dar dacă doreşti să progresezi, părăseşte acest loc în care ai trăit atâta vreme şi urmează-Mă!”

Omul Mă recunoaşte şi cade la picioarele Mele, fără cuvinte.

Dar Eu îi spun: „Ridică-te, căci iubirea ta este mai mare decât păcatele tale, şi de aceea, totul îţi este iertat! Dacă doreşti să Mă urmezi, nu-ţi poţi lua însă şi căminul, căci eşti încă prea ataşat de cele pământeşti. Dar iată, acolo te aşteaptă îngerii care te vor ghida pe calea cea dreaptă. Iar când casa ta pământească va fi curăţată de dorinţe şi pofte de către ghizii tăi, vei găsi un cămin nou, alături de Mine, pentru totdeauna! Amin!”

După cum vedeţi, am avut de data aceasta de-a face cu o altă „apă”. Unele suflete rămân multă vreme în această stare naturală, în care a ajuns omul nostru. Motivul pentru care el a rămas doar o perioadă foarte scurtă a fost legat de faptele lui bune pe vremea când trăia pe pământ, care au fost foarte numeroase, dar şi de remuşcarea lui atunci când l-am criticat, care a fost spontană şi sinceră."

Fragmente din cartea Dincolo de prag - Scene de pe patul de moarte, Jakob Lorber

Alte cărți aici: Noile revelații ale lui Isus